Interceptările în dosarul referendumului, reclamate de USL la Ministerul Justiţiei, CSM şi Inspecţia Judiciară

USL a trimis sesizări la Ministerul Justiţiei, CSM şi Inspecţia Judiciară în legătură cu interceptările realizate în dosarul referendumului şi care au ajuns la presă.
Votare Referendum 2012 (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
14.08.2012

USL a trimis sesizări la Ministerul Justiţiei, CSM şi Inspecţia Judiciară în legătură cu interceptările realizate în dosarul referendumului şi care au ajuns la presă.

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a spus că toată lumea ştie cine a divulgat informaţiile din dosare penale şi a cerut ca acest lucru să înceteze pentru că face rău statutului justiţiei, al magistraţilor implicaţi în aceste acţiuni şi principiilor fundamentale ale Codului Penal.

"USL nu mai poate tolera prejudicierea procesului penal în România", a adăugat Nicolai, care a precizat că scurgerile de informaţii pot prejudicia adevărul într-o cauză penală şi trimiterea în judecată a unor persoane.

Nicolai a declarat că evoluţia situaţiei din România riscă să se degradeze iremediabil, după ce a avut loc "o acţiune fără precedent, jenantă pentru România şi Uniunea Europeană", referindu-se la controalele şi dosarele de la Curtea Constituţională.

"România este o ţară locuită de români şi în numele lor, politicienii au obligaţia să îi facă dreptate şi să îi asigure un statut democratic demn de condiţia ei de membru UE şi NATO", a susţinut Nicolai.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice "cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei" făcute de premierul Victor Ponta, parlamentarii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, şi de europarlamentarul Ramona Mănescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor