Instructorii auto independenţi autorizaţi ies în stradă

Sindicatul National al Instructorilor Auto din Romania (SNIAR). (sniar.ro)
20.10.2010
Sindicatul National al Instructorilor Auto din Romania (SNIAR). (sniar.ro)
Epoch Times România
20.10.2010

Sindicatul Naţional al Instructorilor Auto din Romania (SNIAR), membru al Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel ALFA", organizează miercuri un miting de protest, la ora 10.00, în Piaţa Constituţiei din Capitală, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, liderul sindical Cornel Lipă.

Conform liderului sindical, la protest vor participa aproximativ 3.000 de membri ai SNIAR, cu autovehiculele pe care aceştia îşi desfăşoară activitatea de pregătire practică a cursanţilor.

Instructorii independenţi autorizaţi protestează faţă de reglementările conform cărora instructorul auto independent trebuie să fie dependent şi subordonat unei şcoli de şoferi. "În aceste condiţii, taxa pentru orele de pregătire practică trebuie încasată de către şcoală, iar, ulterior, şcoala îl va plăti pe instructorul independent în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu aceasta. În această situaţie, taxa percepută cursantului adus şi şcolarizat de instructorul auto PFA este impozitată de două ori, plus acumularea nejustificată a TVA-ului de către şcoala de şoferi", afirmă Lipă.

Instructorii consideră şi că nu este normal ca persoanele fizice autorizate să fie obligate, la încheierea contractelor de asigurări de sănătate, să plătească retroactiv contribuţiile sociale de sănătate pe ultimii cinci ani. De asemenea, ei cer reducerea amenzilor minime, care, spun instructorii, acum sunt cuprinse între 4.000 şi 6.000 de lei.

"Solicităm implicarea autorităţilor pentru stabilirea unui preţ minim de referinţă, impus sau tarif profesional pentru şcolarizarea persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, precum şi profesionalizarea domeniului instruirii candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere. La ora actuală, în România instructorii auto angajaţi în şcoli de conducători auto sunt plătiţi cu salariu minim pe economie", susţine liderul sindical.

Sindicaliştii spun că aproximativ 85 la sută dintre instructorii auto activează şi în alte domenii de activitate, unde sunt angajaţi cu normă întreagă, urmând ca orele de conducere pentru pregătirea la proba practică să le efectueze după orele de program.

Această profesie, cu un ridicat nivel de stres, precizează Lipă, trebuie să se desfăşoare ca obiect unic de activitate pentru a avea performanţe.

SNIAR solicită sprijinul primului-ministru pentru a clarifica şi rezolva situaţia inacceptabilă în care se află instructorii auto PFA.

"Dorim, prin acest protest, să atragem atenţia opiniei publice şi autorităţilor competente cu atribuţii în domeniu asupra acestei situaţii generate şi susţinute de grupuri de interese, prin federaţiile patronale ale şcolilor de şoferi, care reprezintă aproximativ 5 la sută din totalul şcolilor de şoferi din România, dar care influenţează în continuare această activitate, în sensul monopolizării domeniului", a subliniat Cornel Lipă.

Răspunzând la aceste acuzaţii, Federaţia Naţională a Şcolilor de Şoferi din România susţine că liderul sindical "Lipă Cornel este patron al şcolii de şoferi Olimpic Expres SRL şi, totodată, cel mai mare evazionist din domeniu, având în vedere sancţiunea aplicată şi dosarul deschis de către Garda Financiară pe numele său pentru evaziune fiscală", conform unei scrisori deschise trimisă de această federaţie patronală, membră a Confederaţiei patronale COTAR. În scrisoare, membrii COTAR aduc grave acuzaţii liderului sindical.

"D-nul Lipă Cornel se face că nu cunoaşte apariţia Legii 218/2009, care este o lege specială şi care reglementează activitatea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto şi, ceea ce îl deranjează de fapt pe d-nul Lipă, este faptul că nu mai poate el şi acoliţii săi să înregistreze la şcoala pe care o patronează sume modice de 30-40 de lei/cursant, iar diferenţa să o bage direct în buzunar, fără să mai plătească TVA, taxe şi impozite pe întreaga sumă de 900 de lei pe care o încasează de la cursanţi, exact motivul pentru care a fost sancţionat de Garda Financiară", spune Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR şi al Federaţiei Naţionale a Şcolilor de Şoferi din România, într-o scrisoare deschisă trimisă primului ministru Emil Boc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos