Instanţa dispune arestări preventive în dosarul ANRP

Şapte persoane acuzate în dosarul ANRP avandu-i în centru pe Crinuţa Dumitrean şi Ioan Oltean vor merge după gratii pentru 30 de zile în urma unei decizii a Înaltei Curţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Epoch Times România)
Loredana Diacu
28.11.2015

Şapte persoane implicate în ultimul dosar vizând despăgubirile acordate de ANRP vor ajuge după gratii. Judecătorii Înaltei Curţi au admis sâmbătă cererea DNA de arestare arestare preventivă pentru 30 de zile a Crinuţei Dumitrean, fosta preşedintă a ANRP, a afaceristului Mihai Rotaru, beneficiar al unei despăgubiri uriaşe.

De asemenea, magistraţii au dispus arestarea prevenţia a cinci foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, respectiv Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru, precum şi pe numele evaluatorului Sergiu Negurici, relatează Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de cei arestaţi.

Reamintim că în acest dosar sunt implicaţi şi deputaţii Cătălin Teodorescu, acuzat de abuz în serviciu, şi Ioan Oltean, acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Procurorii anticorupţie au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a acestora.

Procurorii susţin că, la data de 17.06.2010, Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din aceeaşi comisie (Dumitrean Nicoleta Crinuţa – Preşedinte, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Marko Attila, Constantinovici Rodica şi Alexandru Lăcrămioara) prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafaţă de 61.857 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Rotaru Mihai, inculpat în cauză. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi avantaj patrimonial pentru Rotaru Mihai.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011

Rotaru Mihai, beneficiar al despăgubirii de circa 25 milioane euro cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce condusese şi la iniţierea unui proces în instanţă.

De asemenea, din probele administrate a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relaţii cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai şi cu preşedinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa, şi-a exercitat influenţa la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb, Mihai Rotaru i-a remis lui Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.

Cele două cereri de încuviinţare a arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precizează DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor