Inspecţia Judiciară se sesizează în dosarul vizând moartea lui Bogdan Gigină
alte articole
Inspecţia Judiciară a informat joi că s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile încălcări ale dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale în dosarul vizând decesul poliţistului Bogdan Gigină.
"Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 29 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Lucrarea a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.
Verificările prealabile urmează să fie efectuate în conformitate cu dispoziţiile art.45 alin.2,3 şi 4 lit. b din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi ale art.12-19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.
Etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”, se precizează în comunicatul insituţiei, citat de Realitatea.net.
Reamintim că, în urmă cu o săptămână, Bogdan Gigină, poliţist în Brigada Rutieră, a decedat, la doar 28 de ani, după ce a căzut de pe motocicletă într-o groapă aflată pe o şosea în plin centrul Capitalei, pe strada Ştirbei Vodă.
Ancheta vizând moartea tânărului poliţist a fost încredinţată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Printre cei audiaţi se numără şi vicepremierul Gabriel Oprea, din a cărui coloană făcea parte Gigină în seara când şi-a pierdut viaţa. Mai multe informaţii pe acest subiect, puteţi accesa aici