Începe lupta pentru putere în USR. Viziteu dă semnalul: Rezultatul la vot e dezastruos. Mă gândesc să candidez la şefia partidului

Lucian Stanciu Viziteu (Lucian Stanciu Viziteu)
Loredana Diacu
11.06.2024

Aflat pe valul victoriei unui nou mandat la Primăria Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu a dat semnalul că ar putea intra în competiţia pentru şefia USR după ce Cătălin Drulă a anunţat că iese din prim-plan după dezastrul de la alegeri.

Într-un interviu acordat Epoch Times, Viziteu a subliniat că "direcţia USR trebuie schimbată" şi a dat de înţeles că ar putea concura cu alţi doi colegi de-ai săi care s-au arătat dornici să preia cârmele partidului - Dominic Fritz şi Elena Lasconi.

Reporter: Aţi lăudat meritele echipei USR Bacău pentru rezultatele în cursa pentru primărie. La nivel local, s-a reuşit. La europarlamentare, însă, USR-ul a obţinut rezultate foarte slabe. Cum vi le explicaţi?

Lucian Stanciu Viziteu: Este un rezultat dezastruos. Dacă ar fi fost şi 18%, şi eu aş fi fost tot nemulţumit. Să vorbim de 8% este dezastruos. De aceea îl felicit pe Cătălin Drulă că a făcut gestul corect şi a făcut un pas în spate. Astăzi, Biroul Naţional din care fac parte a decis în unanimitate să alegem şi un nou birou naţional.

Deci toate forurile de conducere trebuie schimbate. Mai mult decât atât, nu este suficient să înlocuieşti doar preşedintele şi biroul naţional. Trebuie şi o schimbare de viziune a partidului atât înspre exterior, cât şi în interior.

Poziţia partidului a fost prea mult timp doar parlamentară, doar naţională, şi a vorbit prea mult cu oameni care se plimbă pe Calea Victoriei sau în Piaţa Revoluţiei din Timişoara, şi a trebuit să vorbim cu oameni care sunt şi în Brăila, Teleorman, Alexandria, Bacău. Adică să schimbăm puţin modul în care suntem organizaţi şi viziunea pe care o avem. Eu văd că singura soluţie este să ne regăsim rădăcinile şi principiile şi valorile liberale de bază.

Reporter: Ce s-a greşit? Cătălin Drulă a anunţat că face pasul în spate, dar n-a vorbit nici despre cauze, nici despre ce greşeli s-au făcut. Ce consideraţi dvs. că s-a greşit?

Lucian Stanciu Viziteu: Nu pot să mă pronunţ foarte cert în aceste momente dacă a fost o greşeală punctuală acum, de campanie, sau este o problemă de direcţie din ultimii şase luni-un an. Ce cred însă este că direcţia trebuie schimbată. Adică, cum spuneam, să ne ducem clar spre dreapta, fără niciun fel de compromisuri şi jumătăţi de măsură, pentru că acest segment nu este reprezentat în acest moment de nimeni.

Să nu uităm că PNL şi-a trădat propria doctrină şi propriii alegători. Noi am spus că suntem singurii liberali, dar nu cred că ne-am făcut înţeleşi clar la toţi alegătorii în ultimii şase luni. Deci asta e odată chestia fundamentală, că trebuie să îmbrăţişăm clar şi fără ezitări principiile de dreapta.

Asta e una. Doi, trebuie să schimbăm modul în care ne organizăm. Eu cred că ar trebui să încheiem definitiv perioada romantică a USR-ului şi să trecem într-o etapă de organizare de partid de tip profesionist. Şi cu aceste două lucruri, o misiune de dreapta şi o încheiere a romantismului din USR şi introducerea profesionalismului, cred că avem şanse să ajungem la scorurile pe care le aveam în 2019.

Reporter: De-a lungul ultimilor ani, USR a fost lovit de scandaluri vizând excluderi pe "delicte" de opinie, puşi oameni din pix pe liste (la europarlamentare), viciere alegeri interne prin metoda autobuzul etc. Credeţi că au afectat scandalurile astea USR-ul şi se reflectă în rezultatul la vot?

Lucian Stanciu Viziteu: Cu siguranţă. Au fost multe greşeli făcute. Trebuie să nu le mai repetăm.

Reporter: Vă propuneţi să candidaţi la şefia USR?

Lucian Stanciu Viziteu: Încă mă gândesc. Eu am convocat întrunirea filialei USR Bacău pentru că întotdeauna cu ei iau deciziile importante. Nu exclud o candidatură a mea în momentul ăsta. Dar decizia mea va ţine cont de ce ajută cel mai mult Bacăul şi filiala de unde provin. Şi bineînţeles USR-ul în general. Există alţi doi potenţiali candidaţi: Elena Lasconi şi Dominic Fritz.

Da, am să discut şi cu ei să văd ce şi cum gândesc ei. Pentru că nu este de ajuns să schimbăm liderul şi echipa de conducere, ci trebuie să avem şi o viziune doctrinară clar diferită şi un mod de organizare diferit. Dacă unul dintre cei doi îşi va asuma acest lucru şi mă va convinge că o face, atunci îi voi susţine. Dacă nu, iau în considerare puternic să candidez.

Reporter: Credeţi că puteţi conduce partidul de la Bacău sau veţi veni la Bucureşti şi renunţaţi la primărie? Presupunând că veţi candida şi câştigaţi.

Lucian Stanciu Viziteu: Este, cred, dificil să-l conduci din afara Bucureştiului. De asta zic că nu e o decizie uşoară. Am înţeles.

Reporter: Cum vedeţi faptul că, în conferinţa de presă în care şi-a anunţat decizia de a face pasul în spate, Cătălin Drulă l-a nominalizat pe Dominic Fritz, ca şi cum şi-ar preda sceptrul dintr-o parte în alta. E ca şi cum şi-a desemnat un succesor. Cum vedeţi asta?

Lucian Stanciu Viziteu: Mă limitez la a zice că e bine că a făcut Cătălin Drulă pasul în spate. Ştiu că în anumite mesaje a spus apoi că sunt mai mulţi potenţiali şi m-a numit şi pe mine şi pe Lasconi. Cred că sunt momente acum în care toţi suntem obosiţi, cu bune şi cu rele, după campanie şi important este de ştiut că procesul electoral intern a început şi oricine poate candida, şi pentru conducerea partidului la nivel de preşedinte, şi la nivel de birou naţional.

Interviul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor