Începând cu 1 septembrie, guvernul moldovean va majora salariile pedagogilor
alte articole
Salariile pedagogilor vor fi majorate din 1 septembrie 2014. Decizia a fost propusă astăzi de Guvern, în cadrul unei runde de negocieri cu Sindicatele din domeniul educaţional, la care au participat Prim-ministrul Iurie Leancă, viceprim-ministrul Tatiana Potîng, viceministrul Educaţiei, Igor Grosu, viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Sergiu Sainciuc, şi viceministrul Finanţelor, Lidia Cărăuş, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
De un spor salarial de 20 la sută vor beneficia profesorii şi învăţătorii din şcoli, gimnazii, licee şi colegii, educatorii din grădiniţe, cadrele didactice din şcolile de muzică şi artă şi profesorii antrenori din şcolile sportive. De aceeaşi majorare a retribuţiilor vor beneficia maiştrii-instructori din învăţământul profesional, psihopedagogii, dar şi părinţii educatori ai caselor de tip familial.
Se propune majorarea cu 32 la sută a salariilor educatorilor şi pentru alte cadre didactice din grădiniţe şi creşe, astfel încât acestea să ajungă la nivelul retribuţiilor profesorilor şi învăţătorilor. Pentru a lichida decalajul salarial între profesori şi personalul medical din instituţiile de învăţământ, se propune stabilirea unui spor salarial pentru cei din urmă în mărime de 30 de procente.
De asemenea, suplimentul pentru dirigenţie va fi majorat cu 20 la sută şi va fi unic pentru toţi diriginţii - atât pentru pedagogii din ciclul primar, cât şi pentru cei din ciclul gimnazial şi liceal.
„Majorarea salariilor cu 20 la sută, pe care o propune Cabinetul de miniştri, ia în calcul realităţile economice. Avem nevoie de o economie sustenabilă pentru anul care vine”, a declarat Premierul.
În cadrul negocierilor, s-a menţionat că Ministerul Educaţiei este în proces de elaborare a unui nou sistem de salarizare pentru profesori - echitabil şi motivaţional.
Guvernul negociază cu Sindicatele din domeniul educaţional majorarea salariilor pentru profesori de la începutul lunii aprilie. În sistemul educaţional din ţară sunt angajate în jur de 120 de mii de persoane.