Încă un semnal din PNL. Nicoleta Pauliuc, liberala care l-a însoţit pe premier la Cotroceni, mesaj de revenire la concubinajul cu PSD

După Cătălin Predoiu şi Hubert Thuma (principalul oponent al lui Ilie Bolojan în PNL), Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreşedinte PNL şi persoană care a fost în delegaţia care l-a însoţit pe Bolojan la Cotroceni la discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan transmite şi ea că PNL ar vrea înapoi la guvernare cu PSD-ul care tocmai le-a dat şeful de partid jos din funcţia de premier.
"Îl respect pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră şi pentru lucrurile îndrăzneţe pe care şi le-a asumat ca premier. Şi mi-aş dori ca, în acest punct de cotitură, PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea, şi consecvenţa cu rigiditatea.
Alături de Ilie Bolojan, PNL şi-a asumat în ultimele luni reforme grele. Am pierdut puncte în sondaje, am încasat costul politic. Acum, când aceste măsuri încep să dea roade, ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare şi să îi lăsăm pe alţii să culeagă beneficiile unor măsuri pentru care noi am plătit. Aceasta nu ar fi demnitate — ar fi abandon.
PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene. Cu patru condiţii ferme: parcursul euro-atlantic al României reconfirmat fără echivoc, continuarea reformelor începute de Guvernul Bolojan, parteneriatul cu Preşedintele asumat ca atare — nu negat la televizor, şi excluderea AUR semnată în scris de toţi partenerii de coaliţie, fiecare cu propria semnătură.
Cred în PNL. Am rezistat la furtuni mai grele. Vom rezista şi acum — dar de la masa la care se decide direcţia României, nu din sala în care se comentează deciziile altora", scrie Pauliuc pe Facebook.