Hubert Thuma a ieşit la lumină şi cere guvernare cu PSD: Propun să nu transformăm un moment politic într-o criză de stat

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, vârf de lance al aripii anti-Bolojan din PNL, a transmis că vrea să continue guvernarea alături de PSD, în ciuda faptului că social-democraţii au dat jos premierul pus de liberali.
Semnalul dat de Hubert Thuma pe Facebook:
Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România. Problemele rămân aceleaşi şi tot aceleaşi rămân şi soluţiile. Nu cred că cineva are motive să sărbătorească ce s-a întâmplat azi în Parlament. O moţiune câştigată nu plăteşte facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiţie în plus şi nu rezolvă nicio nedreptate resimţită de oameni.
Ce face, în schimb, este să prelungească o incertitudine pe care România nu şi-o permite.
PNL nu pleacă nicăieri. Ne-am asumat guvernarea într-un moment greu, am început reforme pe care alţii le-au amânat ani la rând, am readus seriozitatea în relaţia cu instituţiile europene şi am pus ţara pe un drum corect.
Acest drum trebuie continuat. Munca începută pe reforma administrativă, pe disciplină bugetară, pe absorbţia fondurilor europene, pe respectarea angajamentelor asumate nu se opreşte pentru că s-a votat o moţiune. Continuă.
Le spun direct românilor: Vă datorăm respect. Respect înseamnă să nu vă minţim că există soluţii uşoare. Respect înseamnă să ducem la capăt ce am promis, nu să fugim când devine incomod. Respect înseamnă să punem ţara înaintea calculelor de partid şi exact asta am făcut, exact asta vom face.
Vreau să fie limpede şi un alt lucru: PNL îşi va exercita rolul în deplină colaborare cu Preşedintele României. Stabilitatea acestei ţări nu se construieşte din declaraţii, ci din lucrul împreună al instituţiilor care răspund în faţa românilor. Vom susţine fiecare pas care apără interesul naţional, parcursul european al României şi încrederea partenerilor noştri.
Propun să nu transformăm un moment politic într-o criză de stat. Cei care au ales calea moţiunii şi-au asumat o responsabilitate, noi ne-o asumăm pe a noastră: Să muncim mai departe, cu seriozitate, pentru o Românie care merge înainte.
Locul PNL este acolo unde se iau decizii pentru români. Acolo vom fi. Astăzi, mâine şi în perioada care urmează. #ilfovimpreuna