În SUA, Autoritatea pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor plănuise tabere de carantină la nivel naţional

Indiscutabil, planul era să fie permanent şi naţional, dacă nu chiar mondial. În schimb, schema a trebuit să fie retrasă.

Politicile Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC - Centers for Disease Control and Prevention) au adus daune incredibile. Au impus moratorii pe chirii. Au stabilit absurdul „distanţă de şase picioare” şi mandatele de purtat mască. Au forţat utilizarea Plexiglasului ca interfaţă pentru tranzacţiile comerciale. Au sugerat că votul prin corespondenţă trebuie să devină normă, ceea ce probabil a influenţat alegerile. Au amânat redeschiderea cât mai mult posibil. A fost sadic.

Chiar şi aşa, erau planificate lucruri şi mai dure. La 26 iulie 2020, după ce revoltele legate de George Floyd s-au calmat, CDC a emis un plan pentru înfiinţarea de lagăre de carantină la nivel naţional. Oamenii urmau să fie izolaţi, primind doar hrană şi unele produse de curăţenie. Le-ar fi fost interzisă participarea la orice servicii religioase. Planul includea măsuri de prevenire a suicidului. Nu au fost elaborate prevederi pentru apeluri legale sau chiar pentru dreptul la asistenţă juridică.

Autorii planului nu erau numiţi, dar au inclus 26 de note de subsol. A fost complet oficial. Documentul a fost eliminat abia în jurul datei de 26 martie 2023. În toată această perioadă, planul a fost disponibil pe site-ul public al CDC, fără prea multă atenţie sau controverse publice.

Era intitulat „Consideraţii operaţionale interimare pentru punerea în aplicare a abordării măsurilor de izolare pentru prevenirea infecţiilor cu COVID-19 în situaţii umanitare”.

„Acest document prezintă consideraţii din perspectiva Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) privind implementarea abordării de izolare în contexte umanitare, aşa cum este descrisă în documentele de orientare axate pe tabere, populaţii strămutate şi medii cu resurse limitate. Această abordare nu a fost documentată niciodată şi a ridicat întrebări şi îngrijorări în rândul partenerilor umanitari care sprijină activităţile de răspuns în aceste medii. Scopul acestui document este de a evidenţia provocările potenţiale de implementare a abordării măsurilor de izolare din perspectiva CDC şi de a ghida gândirea în jurul implementării în lipsa datelor empirice. Consideraţiile sunt bazate pe dovezile actuale cunoscute despre transmiterea şi severitatea bolii coronavirusului 2019 (COVID-19) şi pot necesita revizuiri pe măsură ce devin disponibile informaţii suplimentare.”

Prin lipsa datelor empirice, se înţelege: nimic de acest fel nu a fost încercat vreodată. Scopul documentului a fost de a prezenta modul în care acest lucru ar putea fi posibil şi să alerteze autorităţile asupra posibilelor capcane de evitat.

Sensul „izolării” este „reducerea numărului de cazuri severe de Covid-19 prin limitarea contactului între indivizii cu risc crescut de a dezvolta o formă gravă a bolii („cu risc crescut”) şi populaţia generală („cu risc scăzut”). Indivizii cu risc crescut ar fi fost temporar relocaţi în zone sigure sau „zone verzi” stabilite la nivel de gospodărie, cartier, tabără/sector sau comunitate, în funcţie de context şi setare. Aceştia ar avea un contact minim cu membrii familiei şi alţi rezidenţi cu „risc scăzut.”

Cu alte cuvinte, acestea erau lagăre de concentrare.

Cine sunt aceşti oameni care ar fi urmat să fie adunaţi? Sunt „adulţi mai în vârstă şi oameni de orice vârstă care au afecţiuni medicale grave preexistente”. Cine stabileşte asta? Autorităţile de sănătate publică. Scopul? CDC explică: „separarea fizică a indivizilor cu risc crescut de populaţia generală” permite autorităţilor „să prioritizeze utilizarea resurselor limitate disponibile.”

Asta seamănă mult cu condamnarea oamenilor la moarte sub pretextul protejării lor.

Modelul stabileşte trei niveluri. Primul este nivelul gospodăriei. Aici, persoanele cu risc ridicat sunt „izolate fizic de ceilalţi membri ai gospodăriei.” Asta, în sine, este discutabil. Vârstnicii au nevoie de oameni care să aibă grijă de ei. Au nevoie de dragoste şi de a fi înconjuraţi de familie. CDC nu ar trebui să-şi imagineze că ar interveni în gospodării pentru a forţa persoanele în vârstă să stea separate.

Modelul trece de la gospodării la „nivelul cartierului”. Aici avem aceeaşi abordare: separarea forţată a celor consideraţi vulnerabili.

De acolo, modelul trece din nou la „nivelul taberei/sectorului.” Aici e diferit: „Un grup de adăposturi, cum ar fi şcoli, clădiri comunitare într-o tabără/sector (maxim 50 de indivizi cu risc ridicat per zonă verde) unde indivizii cu risc ridicat sunt izolaţi fizic împreună. Un punct de intrare este utilizat pentru schimbul de alimente, provizii etc. O zonă de întâlnire este folosită pentru ca rezidenţii şi vizitatorii să interacţioneze menţinând distanţa fizică (2 metri). Nu există mişcare în interiorul sau în afara zonei verzi.”

Da, aţi citit corect. CDC propune aici lagăre de concentrare pentru bolnavi sau pentru oricine consideră că este în pericol de a suferi consecinţe medicale semnificative în urma infecţiei.

Mai departe: „pentru a minimiza contactul extern, fiecare zonă verde ar trebui să includă indivizi apţi fizic şi cu risc ridicat, capabili să îngrijească rezidenţii cu dizabilităţi sau mai puţin mobili. În caz contrar, desemnaţi indivizi cu risc scăzut pentru aceste sarcini, de preferinţă care s-au recuperat din COVID-19 confirmat şi se presupune că sunt imuni.”

Planul spune în treacăt, contrazicând mii de ani de experienţă: „În prezent, nu ştim dacă infecţia anterioară conferă imunitate”. Prin urmare, singura soluţie este minimizarea oricărui contact în întreaga populaţie. Îmbolnăvirea devine criminalizată.

Aceste tabere necesită un „personal dedicat” pentru „monitorizarea fiecărei zone verzi. Monitorizarea include atât respectarea protocoalelor, cât şi posibilele efecte adverse sau rezultate negative cauzate de izolare şi stigmatizare. Ar putea fi necesar să se aloce cineva în interiorul zonei verzi, dacă este posibil, pentru a minimiza mişcarea în/zona verde.”

Oamenii găzduiţi în aceste tabere au nevoie de explicaţii bune de ce li se refuză chiar şi libertatea religioasă de bază. Raportul explică:

„Planificarea proactivă din timp, inclusiv implicarea puternică a comunităţii şi comunicarea riscurilor, este necesară pentru a înţelege mai bine problemele şi preocupările legate de restricţionarea persoanelor de la participarea la practici comunitare pentru că sunt izolaţi. Nerespectarea acestui lucru ar putea duce la violenţă interpersonală şi de grup.”

Mai mult, trebuie să existe mecanisme pentru a preveni suicidul:

Stresul şi îngrijorarea suplimentară sunt frecvente în timpul oricărei epidemii şi pot fi mai pronunţate în cazul COVID-19 din cauza noutăţii bolii şi a fricii crescute de infecţie, a responsabilităţilor suplimentare de îngrijire a copiilor din cauza închiderii şcolilor şi a pierderii mijloacelor de trai. Astfel, pe lângă riscul de stigmatizare şi sentimentul de izolare, această abordare de izolare poate avea un impact psihologic important şi poate duce la o suferinţă emoţională semnificativă, poate agrava o boală mintală existentă sau poate contribui la anxietate, depresie, neputinţă, doliu, abuz de substanţe sau gânduri suicidare în rândul celor separaţi sau rămaşi în urmă. Indivizii izolaţi cu afecţiuni severe de sănătate mintală concomitente nu trebuie lăsaţi singuri. Trebuie alocat un îngrijitor pentru a preveni riscurile suplimentare de protecţie, cum ar fi neglijarea şi abuzul.

Riscul cel mai mare, explică documentul, este următorul: „Deşi abordarea de izolare nu este menită să fie coercitivă, aceasta poate părea forţată sau poate fi înţeleasă greşit în medii umanitare.”

(Această „abordare de izolare” nu are absolut nicio legătură cu protecţia focalizată din Declaraţia de la Great Barrington. Protecţia focalizată spune specific: „şcolile şi universităţile ar trebui să fie deschise pentru predare în persoană. Activităţile extracurriculare, cum ar fi sporturile, ar trebui să fie reluate. Tinerii adulţi cu risc scăzut ar trebui să lucreze în mod normal, în loc de acasă. Restaurantele şi alte afaceri ar trebui să fie deschise. Artele, muzica, sporturile şi alte activităţi culturale ar trebui să revină. Persoanele cu risc mai mare pot participa dacă doresc, în timp ce societatea în ansamblu se bucură de protecţia conferită celor vulnerabili de către cei care au dobândit imunitate de grup.”)

După patru ani de cercetare şi întâlnind documente cu adevărat şocante şi dovezi despre ce s-a întâmplat în anii Covid, acesta se situează cu siguranţă în topul schemelor totalitare de control patogen înainte de vaccinare. Este pur şi simplu de necrezut că un astfel de plan ar fi putut fi vreodată conceput.

Cine l-a scris? Ce fel de patologie instituţională profundă există care a permis ca acest lucru să fie luat în considerare? CDC are 10.600 de angajaţi şi contractori cu normă întreagă şi un buget de 11,5 miliarde USD. Având în vedere acest raport şi tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, ambele cifre ar trebui să fie zero.