În regiunea transnistreană numărul deceselor este dublu faţă de numărul nou-născuţilor
alte articole
Situaţia demografică în regiunea transnistreană este în declin accentuat, în ultimii ani, numărul deceselor fiind dublu faţă de numărul nou-născuţilor.
Potrivit unui raport al portalului din regiune Dnestr.tv, în primele nouă luni ale acestui an, în stânga Nistrului s-au născut 2606 copii şi au decedat 5011 persoane. Diferenţa dintre numărul deceselor şi cel al naşterilor este de 2405 persoane.
Mortalitatea infantilă a copiilor sub un an pentru perioada de raportare a fost de 17 persoane, cu 70,0% mai mult decât în ianuarie-septembrie 2019.
În perioada de raportare din 2019, s-au născut 2.753 de persoane şi au murit 5.158 de persoane.
Demografii consideră că principalele cauze ale scăderii ratei natalităţii şi ratei ridicate a mortalităţii sunt de obicei ecologia proastă, nivelul scăzut al medicinei şi protecţia socială insuficientă. Toate acestea corespund pe deplin realităţii din Transnistria.
Tendinţele se menţin de ani buni, situaţia fiind destul de gravă, iar declinul demografic mai este accentuat de o migraţie masivă a populaţiei tinere, care preferă să-şi caute un loc de muncă şi de trai în afara regiunii secesioniste.