În perioada 2014-2017 Moldova va primi din partea UE până la 410 milioane de euro
alte articole
În perioada 2014-2017 Republica Moldova va primi din partea Uniunii Europene până la 410 milioane de euro. Un Memorandum de înţelegere în acest sens a fost semnat astăzi, la Chişinău, de către Premierul Iurie Leancă şi Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, informează Moldpres.
Cei doi oficiali au mai semnat un Acord de finanţare privind programul de suport al instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător în R. Moldova. Documentul prevede o asistenţă de 30 de milioane de euro.
Premierul Iurie Leancă a declarat că Moldova îşi reconfirmă poziţia prioritară pe agenda de politică externă a UE. “Susţinerea exprimată de Comisarul Johannes Hahn pentru priorităţile dialogului nostru cu UE vine într-o etapă crucială - cea a punerii în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere şi de creare a Zonei de Liber Schimb”, a precizat Leancă.
Johannes Hahn a declarat că Republica Moldova este o ţară europeană, iar eforturile acesteia de a implementa valorile europene o transformă într-un partener important pentru UE. Totodată, oficialul european a precizat că Acordul de Asociere va contribui la modernizarea ţării şi a îndemnat autorităţile de la Chişinău să continue reformele şi să lupte cu corupţia, pentru a putea atrage noi investiţii.
Aceasta este prima vizită în străinătate a lui Johannes Hahn în calitate de Comisar european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, după preluarea portofoliului respectiv. El îl înlocuieşte în funcţie pe Stefan Fule, al cărui mandat s-a încheiat pe 31 octombrie.