În largul coastei Gibraltarului: Soldaţi britanici urcă la bordul unui super petrolier care se îndrepta spre Siria plin de ţiţei
alte articole
Soldaţi ai Marinei Regale britanice au urcat la bordul unui super petrolier în largul coastei Gibraltarului după ce ar fi suspectat că nava transporta ţiţei către Siria, încălcând sancţiunile impuse de Uniunea Europeană, potrivit Express.co.uk.
Guvernul a menţionat, într-o declaraţie, că a avut motive întemeiate să creadă că nava Grace 1 transporta ţiţei către Rafinăria Banyas din Siria. Guvernul a publicat miercuri reglementări privind aplicarea de sancţiuni împotriva navei şi a încărcăturii sale.
Şeful Executivului din Gibraltar, Fabian Picardo, a declarat: “Rafinăria este proprietatea unei entităţi care este supusă sancţiunilor aplicate de Uniunea Europeană împotriva Siriei. Cu consimţământul meu, agenţiile noastre portuare şi de aplicare a legii au cerut asistenţa soldaţilor Marinei Regale pentru desfăşurarea acestei operaţiuni”.
Picardo a adăugat: “În primele ore ale acestei dimineţi, administraţia Portului din Gibraltar şi agenţiile de aplicare a legii, asistate de un detaşament de soldaţi ai Marinei Regale, au urcat la bordul unui super petrolier care transporta ţiţei spre Siria”.
Nava sub pavilion panamez şi încărcătura sa au fost reţinute după raidul de joi dimineaţă.
Regimul UE privind sancţiunile siriene a fost adoptat în mai 2011 şi include sancţiuni în domeniile financiar, comercial şi de transport.
Sancţiunile impuse de blocul european sunt aplicate împotriva a 227 de oficiali sirieni şi restricţionează economia ţării ca urmare a suprimării violente a civililor.
UE a îngheţat activele a peste 70 de ţări şi a introdus un embargou asupra petrolului sirian, susţine Express.co.uk.
Picardo a mai susţinut în declaraţia sa: “Întrucât sancţiunile aplicate sunt stabilite de UE, le-am scris în această dimineaţă preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European, descriind detaliile sancţiunilor pe care le-am aplicat”.
Ministerul de Externe britanic a precizat într-o declaraţie: “Salutăm această acţiune fermă a autorităţilor Gibraltarului, care au aplicat regimul de sancţiuni UE în ceea ce priveşte Siria”.
Datele oferite de Refinitiv Eikon arată că nava şi-a început călătoria din Iran şi, în cazul în care se confirmă că încărcătura este ţiţei iranian, tentativa de livrare a acestuia către Siria ar putea reprezenta de asemenea o încălcare a sancţiunilor impuse de SUA asupra exporturilor de petrol iranian.