În ianuarie, populaţia României a scăzut cu 4.325 de persoane
alte articole
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna ianuarie 2013, s-au născut aproape 18.000 de copii şi au decedat peste 22.000 de persoane, înregistrându-se un spor natural negativ de 4.325 de persoane.
Mai exact, în prima lună a anului în curs s-au născut 17.913 copii, cu 4.263 mai mulţi decât în ultima lună a anului trecut, şi au decedat 22.238 de persoane , cu 835 mai puţine decât în luna precedentă.
"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna ianuarie, de 4.325 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna decembrie, când a fost de 9.423 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an înregistrate în luna ianuarie a fost de 149 (8,3 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna decembrie, când a fost de 9,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii", relevă un comunicat de presă al INS.
Tot în ianuarie, s-au înregistrat la oficiile de stare civilă 3.471 de căsătorii, cu 834 mai puţine decât în decembrie.
Pe de altă parte, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 1.289, cu 1.570 mai puţine decât în luna precedentă.
În prima lună a acestui an, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.733 comparativ cu luna ianuarie 2012, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 631 mai mic.