Împuşcături la Paris. Două persoane rănite, printre care un poliţist
alte articole
Două persoane au fost rănite la Paris, duminică dimineaţa, într-un atac armat. Unul dintre cei doi răniţi este poliţist, relatează presa franceză.
Focurile de armă, în urma cărora cei doi au fost răniţi, au avut loc în apropiere de Champs Elysees, zonă în care sunt mai multe cluburi de noapte, circumstanţele fiind încă necunoscute, au informat oficiali din Paris.
"Un bărbat de 32 de ani, grav rănit, a fost transportat la spitalul Bichat, iar cel de al doilea, un poliţist de 40 de ani s-a ales cu răni uşoare", a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri.
În cursul dimineţii cauzele incidentului nu erau cunoscute.