Imaginea României şi câteva lecţii de diplomaţie publică de la americani

România este percepută mai rău decât este cu adevărat în realitate, a declarat preşedintele Traian Băsescu la Forumul European al Diplomaţiei. Imaginea negativă s-ar datora mai ales oamenilor politici care discreditează şi obstrucţionează justiţia şi denigrează instituţiile. Patru profesori americani specializaţi în diplomaţie publică au explicat de ce e nevoie pentru ca o ţară să fie bine percepută în exterior.

Nu putem să nu-i dăm dreptate preşedintelui când spune că mulţi politicieni fac presiuni asupra justiţiei şi încearcă să obstrucţioneze funcţionarea acesteia atunci când este vorba de ei sau de alţi colegi suspectaţi de fapte de corupţie. Ştim cât de antipatice sunt DNA şi ANI liderului PNL, Crin Antonescu şi celor din PNL, partidul cu tot mai mulţi foşti miniştri penali. Ştim cu toţii ce imagine negativă fac Antenele lui Voiculescu României prin injectarea de calomnii, de manipulări şi de ură viscerală faţă de opozanţii patronului şi cum denigrează ciutacii România ca ţară.

Preşedintele Băsescu a mai spus că imaginea externă a României este afectată din pricina faptului că în dezbaterea publică, dar şi în cea parlamentară, ajung legi neconstituţionale şi a dat exemplul Roşia Montană.

Faptul că aceste legi ajung în dezbaterea publică nu este rău, la fel cum nu este rău că răul (legile proaste în acest caz) este expus. Dacă legea total ilegală, cu dedicaţie pentru Roşia Montană , trecea pe neobservate şi în tăcere în Parlament, era mai rău iar faptul că răul este combătut în stradă, de oameni cu intenţii bune, este de bine. Băsescu n-a vrut decât să mai dea o lovitură adversarilor politici, într-un joc politic meschin care nu mai interesează pe nimeni în România.

Cât despre imaginea de ţară, ce respect poate cere un stat din partea altor ţări, un stat ai căror conducători susţin proiecte contrare intereselor naţionale precum cel al RMGC, din care statul nu se alege cu nimic, care se anunţă un dezastru ecologic? Un stat care se pleacă servil unor interese private şi nu apără demnitatea şi viaţa propriilor cetăţeni, cere respect? După atâtea privatizări făcute la dictarea corporaţiilor străine, de către o clasă politică coruptă şi coruptibilă, ce imagine poţi să ai ca ţară?

”Am convingerea că România e percepută mai rău decât este în realitate. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierea pe care o avem în opinia publică europeană. România e o ţară care are şanse de creştere economică dacă ar atrage fondurile europene. Are o istorie care merită respectată. E o ţară extraordinar de frumoasă. E o ţară cu oameni care în general sunt civilizaţi şi educaţi. Despre noi se ştiu în Uniunea Europeană lucruri mult mai rele şi mai puţin importate. Lumea nu poate fi păcălită şi asta e o altă realitate. Vorbim de o ţară care are de ce să fie mândră de ea şi totuşi nu reuşeşte. Mi-am pus de multe ori întrebarea de ce nu reuşim. Cred că răspunsul se află în ceea ce nu facem”, a mai susţinut preşedintele Băsescu. Toate acestea sunt doar dorinţe şi declaraţii de intenţie. Dacă am atrage fondurile europene, ar fi prosperitate. Deocamdată însă realitatea este că rata de absorbţie este cea mai scăzută din Europa.

Iar răspunsul de ce nu reuşim este legat de întrebările de mai sus şi de câteva realităţi: o clasă politică fără răspundere, decuplată de realităţile oamenilor simpli, legi făcute pentru interese private şi inexistenţa unui control al guvernaţilor asupra guvernanţilor, care se poartă ca stăpâni în interior şi vasali ai corporaţiilor străine.

Ca urmare, România nu este percepută mai rău decât este în realitate. Problemele sunt sistemice, cât Casa (Poporului). Iar oamenii nu doar civilizaţi şi educaţi, ci şi cu simţ civic, au ieşit din casă pentru că le pasă şi pentru că sunt indignaţi de sfidarea cu care interesele lor legitime sunt ignorate şi încălcate de guvernanţi, constant în ultimii 20 de ani, pentru a proteja interese nelegitime. Ce campanie de diplomaţie publică şi imagine mai bună putem să ne dorim pentru un stat decât o mişcare non-violentă de contestare a corupţiei, minciunii şi hoţiei, care vrea să salveze patrimoniul cultural şi natura, care vrea să taie răul de la rădăcină? Frunza lui Udrea a fost înlocuită de Frunza simbolizând Roşia Montană. Acesta este acum brandul nostru de ţară. Ce e rău în asta?

Iar ca să revenim la diplomaţia publică, directorul Institutului pentru Diplomaţie Publică al University of South California, Philip Seib, a arătat că ”nu faci diplomaţie publică doar pentru a o face, ci trebuie să-ţi defineşti scopul pe care vrei să-l atingi, diplomaţia publică fiind o unealtă de politică externă”. În opinia sa, diplomaţia publică este esenţială în era reţelelor de socializare şi face parte din democratizarea procesului de politică externă. Profesorul american a insistat că nu este suficient să creezi un brand de ţară, tratând ţara ca pe un produs comercial. Seib a arătat că Israelul a încercat să lanseze o puternică campanie de diplomaţie publică care să ignore conflictul arabo-israelian şi să se axeze pe vinuri, plaje etc, dar proiectarea acestei imagini care nu e definită de conflict n-a reuşit. La fel, în România nici propaganda şi nici banii grei, vărsaţi de Gabriel Resources în presă şi politică, n-au reuşit să aducă rezultatul dorit de corporaţie. De ce? Pentru ca oamenii nu mai pot fi păcăliţi cu campanii de imagine, cu vorbe şi promisiuni.

Oamenii nu doar civilizaţi şi educaţi, ci şi cu simţ civic, au ieşit din casă pentru că le pasă şi pentru că sunt indignaţi de sfidarea cu care interesele lor legitime sunt ignorate şi încălcate de guvernanţi constant în ultimii 20 de ani pentru a proteja interese nelegitime.

”Publicul nu poate fi păcălit în era Facebook-Twitter. Chiar dacă speech-ul preşedintelui american Barack Obama ţinut în 2009 la Cairo a fost unul dintre cele mai bine scrise vreodată, el n-a funcţionat pentru că promisiunile făcute atunci de exemplu, de susţinere a palestinienilor, n-au fost susţinute de politica americană ulterioară”, constata expertul american. Prin urmare este vorba despre fapte, nu vorbe. Ca şi în cazul Roşia Montană, unde premierul Ponta a avut mai multe schimbări de poziţie, jonglând cu cuvintele, dar protestatarii au rămas în stradă şi sunt dispuşi să nu plece până când se va ţine cont de solicitările lor.

Seib spunea la Forumul European al Diplomaţiei Publice că ”toţi cetăţenii pot fi diplomaţi şi că puterea social media este transformatoare”, ori cazul Roşia Montana tocmai asta arată: un număr mare de oameni care se organizează şi comunică pe Facebook, care folosesc noile tehnologii de comunicare pentru a se informa atunci când presa mainstream este controlată sau boicotează protestele. Ei sunt ”comunităţile interconectate online” pe care premierul Ponta nici după 15 zile de proteste nu le invită la o discuţie despre revendicările lor.

La rândul său, prof. Sean Aday, directorul Institutului pentru Diplomaţie Publică şi Comunicare Globală din cadrul Universităţii George Washington, a amintit că broadcasting-ul este unul dintre instrumentele importante de diplomaţie publică din SUA.

România îşi face o imagine ”pozitivă” în Republica Moldova de exemplu prin importul de ziare tabloide precum Click şi de emisiuni de divertisment şi canale de ştiri macabre precum ProTv. Exportăm deci emisiuni jenante de divertisment şi mondenităţi, pe scurt non-valori. Cine să ne respecte pentru asta? Să ne mulţumească moldovenii pentru tabloidizarea înceată a presei lor? Ce imagine proiectează România acolo? Pe guvernanţii noştri nu-i interesează, important e să fie.

Diplomaţia publică este însă un efort pe termen lung, bazat pe nişte valori, susţinea profesorul Aday, ”pentru care ai nevoie de răbdare şi resurse”. În România, însă, totul este gândit pe termen scurt, nu există strategii pe termen lung.

La rândul său, Nicholas J Cull, coordonator al Programelor Master in Public Diplomacy (USC), a subliniat cinci componente ale diplomaţiei publice necesare pentru a avea un impact asupra publicului străin ţintit: ”ascultarea acestuia pentru a înţelege cine sunt şi ce cred, advocacy pentru a te explica pe tine, diplomaţie culturală, în care joacă un rol important muzica, sportul, limba, arhitectura, schimburile de experienţă între oameni şi difuzarea internaţională prin media audiovizuală”.

În acest context mă întreb cum poate guvernul actual să-i asculte pe moldoveni când el nu ascultă nici cererile care vin din partea a 10.000 de oameni care protestează în stradă?