Igor Munteanu: Blocarea Parlamentului arată că această caracatiţă a statului capturat tinde asupra legislativului

Condiţiile impuse de PSRM crează situaţii de impas pe care Blocul ACUM îşi doreşte să le deblocheze, propunând astfel pachetul de legi antioligarhice, pe lângă cel social, soluţiile pe termen lung putând fi găsite discutând ulterior în Parlament, a menţionat Munteanu.
Igor Munteanu, director executiv IDIS Viitorul (Epoch Times România)
Maria Maevschi
26.04.2019

„Alegerile anticipate sunt opţiunea cea mai nepotrivită” pentru Republica Moldova în acest moment, consideră deputatul ACUM, Igor Munteanu, în contextul în care Blocul ACUM a lansat în spaţiul public mai multe invitaţii Partidului Socialist pentru a discuta pe marginea formării unei coaliţii de guvernare şi reluării activităţii Parlamentului, chiar dacă au certitudinea că socialiştii i-ar putea trăda în orice moment.

Luând în considerare faptul că Blocul ACUM insistă pe discuţii transparente în prezenţa presei, iar PSRM nu s-a prezentat la nicio discuţie, Munteanu a specificat că nu crede că socialiştii s-ar simţi intimidaţi de prezenţa presei, fapt ce duce la stoparea în continuare a discuţiilor, insistând că motivul ar fi cu totul altul.

„Pentru deblocarea şi reluarea şedinţelor putem folosi orice formate utile şi necesare în acest moment. Nu ne vom crampona de una din situaţii, dar este clar că atunci când noi am deschis uşa pentru presă am vrut să facem discuţiile mai transparente în beneficiul public, pentru ca toată lumea să înţeleagă că noi nu negociem soluţii imorale pe sub masă aşa cum s-a făcut în cazul altor alianţe”, a declarat Igor Munteanu pentru TV8.

Acesta a menţionat că principiile Blocului ACUM sunt foarte clare, devenind clare chiar şi pentru socialişti. Pe anumite segmente, condiţiile impuse de Partidul Socialiştilor crează situaţii de impas pe care membrii Blocului ACUM îşi doresc să le deblocheze propunând „acest pachet de legi antioligarhice, discutăm şi alte pachete, inclusiv pe cel social, dăm drumul şedinţelor Parlamentului şi soluţiile pe termen lung le vom putea găsi discutând în Parlament”.

Totodată, Munteanu a ţinut să concretizeze că Blocul ACUM a invitat Partidul Socialiştilor la discuţii nu pentru că le place de socialişti, ci pentru că e nevoie de rezolvarea anumitor probleme, problema de bază fiind starea de captivitate a Republicii Moldova.

„Noi nu suntem într-o stare clasică în care partidele politice au deplină încredere în regulile de joc şi atunci în mod clasic ajung la o înţelegere care este predictibilă. Noi locuim într-o ţară care este capturată de grupuri oligarhice/cleptocratice şi totodată încercăm să deblocăm această strânsură din partea intereselor care controlează şi o parte din potenţialii noştri colegi de discuţii”, a subliniat Igor Munteanu.

Mai mult decât atât, deputatul ACUM a subliniat că blocarea actuală a Parlamentului îi aminteşte de decizia de invalidare a rezultatelor alegerilor din municipiul Chişinău.

„Atunci când rezultatele nu s-au potrivit cu ceea ce a aşteptat proprietarul justiţiei din Republica Moldova, a anulat rezultatele unui scrutin democratic, fapt ce a compromis relaţiile cu Uniunea Europeană, asistenţa financiară, relaţiile normale cu partenerii de dezvoltare, iar acum blocarea Parlamentului ales în mod democratic arată că această caracatiţă a statului capturat tinde asupra legislativului”, a conchis Munteanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor