Ideologul lui Putin, despre victoria lui Georgescu în primul tur: E util pentru Rusia. Dacă va câştiga, Moldova nu va avea unde merge

Filosoful-propagandist Alexandr Dughin, numit şi “creierul lui Putin” (aa.com)
Andrei Popescu
27.11.2024

Alexandr Dughin, considerat de mulţi ca fiind ideologul lui Vladimir Putin, a declarat, marţi, că regimului de la Moscova i-ar fi mult mai uşor să lucreze cu Călin Georgescu decât cu Elena Lasconi. În plus, el le-a transmis moldovenilor că nu vor avea “unde merge” dacă Georgescu va deveni preşedinte al României.

“Chiar şi la Kremlin se spune că nu se ştie exact care este poziţia sa. Şi, ştiţi, legătura dintre România şi Moldova este deosebită. Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia, care nu pare să se potrivească. Călin Georgescu este un politician remarcabil. Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban.

Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiţionalist, conservator. Este mult mai uşor pentru Rusia să aibă de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva”, a precizat Dughin, citat de Antena 3.

De asemenea, Dughin a afirmat că Georgescu, pe care îl descrie drept un “candidat patriot”, nu va ajuta Republica Moldova să se apropie de Uniunea Europeană:

“Şi dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câştiga, Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante şi neaşteptate. Toată lumea credea că va câştiga un naţionalist român clasic, mai puţin favorabil Rusiei”.

Totodată, ideologul lui Putin a declarat că poporul român respinge “susţinătorii globalişti care transformă România, o ţară ortodoxă, într-o copie a Europei globaliste”, adăugând că “rezistenţa lui Călin Georgescu este vocea poporului, fără partide sau mişcări politice în spate”.

Nu în ultimul rând, Dughin a susţinut că Georgescu este un candidat “util” pentru Kremlin:

“Este un semnal foarte interesant pentru toţi. Este un candidat excelent. Este util pentru noi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor