ÎCCJ respinge contestaţia judecătorului lui Voiculescu. Stan Mustaţă rămâne în arest

Magistraţii ÎCCJ au respins contestaţia depusă de judecătorul Stan Mustaţă ca nefondată. Acesta va rămâne în arest 30 de zile, decizia fiind definitivă.
(photos.com)
Flori Mladin
08.05.2014

Magistraţii ÎCCJ au respins contestaţia depusă de judecătorul Stan Mustaţă ca nefondată. Acesta va rămâne în arest 30 de zile, decizia fiind definitivă.

Dosarul judecătorului a fost pe rolul instanţei acum câteva zile şi abia astăzi s-a pronunţat asupra contestaţiei.

Stan Mustaţă va sta în arest preventiv. El mai are posibilitatea să depună cerere de eliberare sub control judiciar sau de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu măsuri mai puţin restrictive cum ar fi arestul la domiciliu sau interdicţia de a părăsi localitatea.

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru 30 de zile, în dosarul de luare de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.

Potrivit anchetatorilor, în 2013, Stan Mustaţă, Ion Boraciu şi Florian Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Mariana Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară pentru obţinerea de beneficii materiale.

O contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest sunt dosare pentru care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită, contra unor soluţii favorabile, conform unor surse judiciare.

Implicat în dosarul lui Voiculescu

Judecătorul Stan Mustaţă făcea parte din completul care judeca dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA. Acum o săptămână, când Mustaţă trebuia să judece apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, acesta a fost ridicat şi dus la DNA.

În ziua de 8 aprilie, când era programat să aibă loc un termen în dosarul ICA, judecătorul Stan Mustaţă a făcut o declaraţie că doreşte să formuleze cerere de abţinere pentru a nu judeca dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, al lui Dan Voiculescu, datorită unor informaţii "neadevărate" care au apărut în presă. Cererea sa de abţinere a fost respinsă.

La 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor