Hollande îl expulzează pe ambasadorul sirian la Paris
alte articole
Preşedintele francez, Francois Hollande, a decis expulzarea ambasadorului sirian la Paris în vederea creşterii presiunilor la adresa Damascului pentru a pune capăt violenţelor împotriva civililor şi a activiştilor opoziţiei.
Hollande a precizat că ambasadorul Lamia Shakkour va fi notificat "azi sau mâine" că trebuie să părăsească Franţa.
Preşedintele francez a mai precizat că, în cadrul unor discuţii cu premierul britanic, David Cameron, şi cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, "am decis mai multe tactici de presiune” asupra regimulu sirian, inclusiv expulzarea de diplomaţi.
Presiunile diplomatice la adresa Siriei au crescut în ultimul timp, ca urmare a intensificării violenţelor.
ONU a anunţat că familii întregi au fost ucise de trupele guvernamentale, în masacrul de vineri din oraşul Houla. Peste 100 de persoane, printre care numeroşi copii şi femei, şi-au pierdut viaţa.
De la declanşarea revoltelor împotriva regimului Bashar Al-Assad, în 2011, peste 10.000 de persoane au murit.