Hidroelectrica: Marţi - rezilierea primului contract cu un “băiat deştept”
alte articole
Primul contract semnat între Hidroelectrica şi o companie privată care revindea energia va fi reziliat astăzi (marţi, 26 iunie), la ora 14.00, de către administratorul juridic al Hidroelectrica, Euro Insol.
Astfel, instituţia de stat va rezilia contractul de furnizare de energie încheiat cu firma EuroPec.
Contractul va fi reziliat pentru că EuroPec are datorii către Hidroelectrica de 37 de milioane de lei, care reprezintă valoarea energiei electrice achiziţionată de la Hidroelectrica, dar neplătită.
Livrarea de energie către această companie va fi oprită miercuri, la ora 0.00.
Conform unui raport al Fondului Proprietatea despre activitatea din 2011 a Hidroelectrica, EuroPec se afla pe lista furnizorilor privaţi cu care Hidroelectrica avea contracte bilaterale.
Hidroelectrica a livrat anul trecut către EuroPec 320.876 MWh, o cantitate mică raportată la ce livrează către alţii - 2,15 milioane MWh către Energy Holding sau 1,57 milioane MWh către Alpiq RomEnergie.
Preţul energiei furnizate către Europec a fost de circa 140 de lei MWh, cu mult mai mic decât preţurile de pe piaţa spot (piaţa pentru ziua următoare) sau decât preţurile de pe piaţa contractelor bilaterale, ambele găzduite de platforma OPCOM, bursa de energie de la Bucureşti.
Firma EuroPec (39 de angajaţi), care are ca obiect de activitate comerţul şi distribuţia de energie electrică, este deţinută Adrian Comşa, Galina Comşa şi Ovidiu Peligrad, din Galaţi şi a avut în 2010 o cifră de afaceri de 132 de milioane de lei şi un profit de 1,4 milioane de lei.
Despre patronul Adrian Comşa presa a relatat în trecut că este un apropiat al membrului PDL Mircea Toader.