Hidroconstrucţia va moderniza sistemul de canalizare din Iaşi pentru 48,1 milioane lei

Hidroconstrucţia a câştigat o licitaţie în urma căreia va moderniza sistemul de canalizare în oraşul Iaşi (colectoare principale), valoarea contractului fiind de 38.848.212 lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de atribuire de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Epoch Times România
25.10.2012

Hidroconstrucţia a câştigat o licitaţie în urma căreia va moderniza sistemul de canalizare în oraşul Iaşi (colectoare principale), valoarea contractului fiind de 38.848.212 lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de atribuire de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Autoritatea contractantă este Apavital S.A. Iaşi.

Astfel, a fost organizată o licitaţie deschisă, la care s-au primit opt oferte, cea a Hidroconstrucţia fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 52.000.000 lei, fără TVA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor