Haos în aeroportul Orio al Serio, Italia: un cargou iese de pe pistă
alte articole
Incidentul a avut loc vineri, 5 august, la ora 4 dimineaţa. Niciunul dintre cei doi membri ai echipajului, căpitanul şi primul ofiţer, nu a fost rănit. Aeroportul Orio al Serio din Bergamo a revenit operativ la 6:47 ora locală, după ce a fost închis pentru trafic de la 04:07 ora locală, în urma accidentului care a implicat un cargou ieşit de pe pistă.
Un miros puternic de ars cauzat de anvelopele arse şi de combustibil, drumuri închise şi haos în aeroport: este ceea ce rămâne după accidentul care a avut loc în jurul orei patru în aeroportul din Bergamo, Orio al Serio: un avion de marfă în fază de aterizare a ieşit de pe pistă.
Accidentul, fără victime umane, a fost provocat de aeronava DHL 737-400, zborul BCS 7332 care sosea din Paris Charles de Gaulle.
"Agenţia Naţională pentru Aviaţia Civilă (ENAC) a informat imediat Agenţia Naţională pentru Securitatea Zborurilor (ANSV), un organism responsabil de investigaţii tehnice în caz de accidente şi incidente de zbor". Pasagerii zborurilor regulate spre şi dinspre Bergamo au fost invitaţi să contacteze companiile aeriene de referinţă şi societatea de administrare a aeroportului, pentru a verifica dacă propriile zboruri sunt operative, conform agenţiei ANSA.
Accidentul
Cauzele accidentului sunt încă necunoscute, dar principala cauză ar putea fi condiţiile meteorologice nefavorabile care s-au abătut asupra zonei - la aterizarea aeronavei, Bergamo era lovit de o furtună puternică.
Avionul a terminat lung - aşa cum se spune în jargon – a rupt gardul de protecţie, a trecut de parcare (distrugând unele maşini închiriate) ajungând pe şoseaua 591 care duce spre oraş. Apoi, a invadat şoseaua spre Orio. Niciunul dintre vehiculele care în acel moment circulau pe aceste străzi, nu a fost implicat în accident.