Handbal masculin: Cele mai bune opt echipe luptă pentru Cupa României

Sala Sporturilor din Braşov găzduieşte de vineri până duminică ediţia 2013 a Cupei României la handbal masculin, care reuneşte cele mai bune 8 echipe din Liga naţională.
Vineri, 17 mai, sunt programate următoarele meciuri, toate transmise în direct de Digi Sport: HC Odorhei - CS Caraş Severin (Joc 1, de la ora 14,00); U Poli Timişoara - Ştiinţa Municipal Bacău (Joc 2, ora 16,00); HCM Constanţa - Pandurii Târgu Jiu (Joc 3, ora 18,00); ASC Potaissa Turda - U Bucovina Suceava (Joc 4, ora 20,00).
Semifinalele au loc sâmbătă 18 mai: Învingătoarea Joc 1 - Învingătoarea Joc 2 (ora 11,00); Învingătoarea Joc 3 - Învingătoarea Joc 4 (ora 13,15).
Finala Cupei României se dispută duminică de la ora 16,15.
Finala din 2012 a fost câştigată de HCM Constanţa, care a învins în finală Ştiinţa Bacău cu 30-25, la Baia Mare. Constănţenii, cu 8 titluri naţionale şi 3 cupe, pornesc din postura de favoriţi la câştigarea unui nou trofeu, care i-ar aduce al 4-lea event din palmares.
Pentru jocurile din sferturi şi semifinale, în caz de egalitate după scurgerea timpului regulamentar de joc, se va proceda direct la executarea aruncărilor de la 7 metri, în serii de câte 5 aruncări. În finală, dacă scorul este egal după 60 de minute se trece la 2 reprize de prelungiri de câte 5 minute. Dacă se menţine echilibrul, se trece la lovituri de la 7 m.