Guvernul păstrează în 2013 prevederile aprobate de Boc privind cheltuielile în companiile de stat
Guvernul a prelungit joi aplicarea măsurilor luate de fostul Cabinet Boc cu privire la raţionalizarea cheltuielilor la companiile de stat, document prin care s-a cerut reducerea cheltuielor de protocol, iar salariile directorilor generali au fost plafonate la nivelul secretarilor de stat.
„Astăzi s-a aprobat un memorandum privind raţionalizarea cheltuielilor la companiile de stat. A fost necesar să se aprobe acest document pentru că memorandumul în vigoare îşi înceta aplicabilitatea la 31 decembrie”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după şedinţa de guvern. Întrebat dacă sunt diferenţe faţă de memorandumul anterior, Dragnea a răspuns că „în mare sunt aceleaşi prevederi”, important fiind faptul că documentul a fost adoptat, „pentru că altfel exista riscul ca toate prevederile din memorandumul anterior să nu mai poată fi aplicate”.
Sunt păstrate prevederile privind acordarea de majorări salariale de maxim 3%, dar numai în cazul operatorilor economici care au înregistrat profit anul anterior, ca şi cele privind reducerea cheltuielilor de protocol.
„Operatorii economici cu capital de stat, aşa cum sunt definiţi prin OUG 94/2011, vor prezenta bugetele de venturi şi cheltuieli cu respectarea mai multor condiţii, printre care se numără reducerea la minim a cheltuielilor totale, cu precădere a celor pentru donaţii şi sponsorizări, a cheltuielilor de protocol, ca şi a cheltuielilor cu deplasările în alte scopuri decât cele pentru producţie", a explicat Dragnea. El a mai spus că „procentul utilizat pentru creşterile salariale în anul 2013 este de maxim 3%, dar numai pentru operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent”. Salarizarea directorilor generali rămâne la nivelul indemnizaţiei pentrut funcţia de secretar de stat. Întrebat de ce nu vor fi reduse şi salariile directorilor adjuncţi, Liviu Dragnea a admis că „nu e corect ce se întâmplă” în aceste cazuri, însă a adăugat că deocamdată nu pot fi aduse modificări întrucât „încă există anumite impedimente, ca de exemplu contractul de muncă al acestora”.