Guvernul italian decide soarta oraşului Reggio Calabria

Reggio Calabria este în prezent un oraş scăpat de sub control, împărţit între clanurile mafiote.
(photos.com)
Epoch Times România
09.10.2012

Reggio Calabria este în prezent un oraş scăpat de sub control, împărţit între clanurile mafiote. Se culeg semnături pentru a evita ca Primăria să fie dizolvată din cauza mafiei şi se ripostează cu alte semnături care cer să se taie legăturile cu interlopii. Oraşul priveşte spre Roma, spre Palatul Viminale (Ministerul de Interne), spre decizia de acum iminentă a guvernului privind dizolvarea Consiliului municipal pentru infiltrarea mafiei. Chiar marţi, 'dosarul' Reggio ar putea fi discutat la Palatul Chigi (guvern) se arată într-un editorial publicat de cotidianul la Stampa.

Guvernatorul regiunii, Giuseppe Scopelliti, primarul care a fost cel mai popular din oraş, a evocat în ultimele luni aşa-numitele ''Moti di Reggio'' (protestele populare din Reggio Calabria între iulie 1970-februarie 1971 în urma deciziei de a muta capitala regiunii la Catanzaro, n.red). pentru a mobiliza un oraş disperat, arătând cu degetul spre criticii săi - jurnalişti şi opoziţie.

Reggio se află în pragul falimentului - 180 de milioane de euro gaura bugetului municipal confirmată de Procuratură - are un şomaj intelectual care-i determină din nou pe tineri să emigreze şi întreprinzători care se laudă cu credite de la primărie dar care nu sunt în măsură să onoreze angajamentele. Este un oraş 'cucerit' de putere şi de banii clanurilor mafiote ale 'Ndrangheta, odată cu intrarea în criză a politicii.

Nu există sector care să nu fie controlat de o ''ndrina', de un mafiot. De exemplu, locuinţele sociale. Beneficiarii sunt ceva mai puţin de 4.000, dintre aceştia 600 au decedat, circa 50 au emigrat iar 70 sunt mafioţi. Nu numai că aceştia au obţinut o casă dar nici nu o plătesc.

Reggio este un oraş care şi-a văzut unii locuitori căzând victime ale războaielor mafiei pe fiecare stradă, alee, intersecţie, piaţă. Ultimul val, soldat cu 1.000 de morţi, s-a încheiat în 1991.

'Ndrangheta nu lasă loc nimănui, controlează totul. Începând cu nucleul economiei locale, piaţa de legume. Mai mulţi concesionari de secţiuni ale pieţei au antecedente mafiote sau s-a dovedit că au legături cu familii mafiote. Într-un oraş unde toata lumea ştie pe toată lumea, Primăria duce politica ''struţului''. Nu vede, sau, mai degrabă ajută, renunţând printr-o rezoluţie chiar la perceperea chiriei de locaţie.

Fiecare Primărie care se respectă îşi are avocatura sa civică, jurişti în măsură să înfrunte toate procesele în care municipalitatea este implicată. Dar la Reggio, administraţia recurge la avocaţi externi, astfel încât printre 'apărători' se poate descoperi ruda unui consilier sau a unui mafiot.

Pline de mafioţi sunt chiar unele cooperative şi asociaţii non-profit, care au primit de la Primărie atribuirea unor servicii. Dar şi în sectorul lucrărilor publice, 'Ndrangheta acţionează netulburată. Zeci de firme ale mafiei lucrează pentru municipalitate.

În decembrie anul trecut, a fost arestat consilierul din partidul Poporul Libertăţii (PdL), Giuseppe Plutino. Procurorul de atunci, Giuseppe Pignatone, a declarat la conferinţa de presă clar: 'Exista dovada unui sprijin electoral din partea clanului mafiot Caridi pentru consilierul Plutino, cu prilejul ultimelor alegeri locale''.

Dar oare Plutino este singur? Este suficient să parcurgi cronicile judiciare în ziarele locale pentru a găsi o duzină de consilieri investigaţi în anchete legate de mafie sau pentru relaţii de familie cu membri ai ''ndrine-lor'. Diferite companii cu participaţie publică şi privată au fost acaparate în proporţie de până la 50% de 'Ndrangheta.

Acum, în timp ce guvernul ia măsuri se aşteaptă noi acţiuni ale magistraturii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor