Gustin: Parteneriatul Strategic trebuie ”periat”, am propus Bucureştiului o variantă de 2 pagini
alte articole
Ambasadorul francez, Philippe Gustin, a declarat pentru RFI că Parteneriatul Strategic trebuie ”periat” prin renunţarea la ”marile declaraţii” şi axarea pe un document ”extrem de operaţional”.
”Cred că partenariatul strategic, semnat în 2008, s-a dorit foarte vast, a vrut sa cuprindă toată problematica relaţiilor bilaterale între Franţa şi România. E un document care are mai mult de patru ani, care e foarte dens. Am propus partenerilor români – şi ei au acceptat - să îl curăţăm puţin. Trebuie păstrată filozofia parteneriatului, dar el trebuie periat şi trebuie să ne fixăm obiective foarte clare ca mijloace şi ca timp. E ceea ce facem acum cu partenerii români. În final, documentul nu trebuie să depăşească două pagini, faţă de cele 18 sau 20 care există în prezent. Trebuie să existe şi clauze de revizuire pentru a ne asigura că lucrurile au fost bine făcute. Astăzi, Franţa – prin intermediul meu – a propus un document care nu depăşeşte două pagini, iar autorităţile române îl analizează. Sper ca acest document să fie încheiat până la sfârşitul anului. Obiectivul nostru este de a părăsi zona marilor declaraţii şi de a avea un document extrem de operaţional”, a precizat diplomatul francez, rugat să comenteze afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căreia Parteneriatul nu şi-a atins “parametrii funcţionali”.
În opinia ambasadorului francez, Parteneriatul revizuit ar trebui să se axeze pe trei domenii prioritare.
”Sunt domeniile din planul meu de acţiune pe care l-am anunţat pentru următorii trei ani. E, în primul rând, vorba despre dezvoltarea economică, unde avem sectoare privilegiate ca energia, agricultura, sănătatea, industria apărării. Mai e vorba apoi depre politica noastră culturală, educativă, universitară, care trebuie dinamizată, într-un cadru francofon. În fine, toate acestea trebuie să se articuleze perfect cu politica europeană pe care o ducem, fie că e vorba despre Schengen sau MCV”, a punctat Philippe Gustin.
În cadrul discursului susţinut cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, la 4 septembrie, preşedintele Traian Băsescu a apreciat că Parteneriatul Strategic dintre România şi Franţa nu şi-a atins ”parametrii la care ar putea fi ridicat”.
”Parteneriatul cu Franţa, aici trebuie să recunoaştem că el nu şi-a atins parametrii la care ar putea fi ridicat şi îmi propun ca în perioada următoare, împreună cu guvernul, cu Ministerul de Externe, să ridicăm nivelul de funcţionalitate al acestui parteneriat”, a spus şeful statului.