Câţi ani de închisoare a mai primit Omar Hayssam

Curtea de Apel Oradea a pronunţat luni sentinţa în cazul fugii din ţară a omului de afaceri Omar Hayssam. În acelaşi dosar, au fost anchetaţi şi fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, alături de Tartoussi Mustafa, proprietarul vasului cu care sirianul a plecat din ţară.
Mascaţi la curtea de apel (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.10.2012

UPDATE

Curtea de Apel Oradea a pronunţat luni sentinţa în cazul fugii din ţară a omului de afaceri Omar Hayssam. În acelaşi dosar au fost anchetaţi şi fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, alături de Tartoussi Mustafa, proprietarul vasului cu care sirianul a plecat din ţară.

Curtea de Apel Oradea l-a condamnat luni pe sirianul Omar Hayssam la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea ilegală a frontierei, iar fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud şi pe omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi de instanţă.

Pedeapsa de doi ani a lui Hayssam a fost contopită cu cea de 20 de ani, primită anterior pentru terorism. Astfel, urmează ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare.

Curtea de Apel Oradea a dispus achitarea celor doi fraţi ai lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, acuzaţi de complicitate la înlesnirea ieşirii din ţară a unei persoane cercetate pentru terorism şi a omului de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzat de înlesnirea ieşirii din ţară a unei persoane cercetate pentru terorism. Motivul achitării este că fapta lor nu există.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. La pronunţarea sentinţei, inculpaţii şi avocaţii acestora au lipsit din sala de judecată.

***

Curtea de Apel Oradea decide luni pedeapsa care le va fi aplicată celor care l-au ajutat pe Omar Hayssam în iunie 2006 să fugă din România. Omar Hayssam este cetăţeanul sirian acuzat de implicare în răpirea a trei jurnalişti români la Bagdad.

În acest dosar sunt judecaţi fraţii lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, alături de Tartoussi Mustafa, proprietarul vasului cu care sirianul a plecat din ţară. În 2007, au fost trimişi în judecată: Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, pentru înlesnirea ieşirii din ţară a lui Omar Hayssam despre care se cunoştea că este cercetat pentru terorism.

În 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia de condamnare, în lipsă, la 20 de ani de închisoare a omului de afaceri Omar Hayssam. El este urmărit general naţional şi internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.

La 26 aprilie 2006, Hayssam fost eliberat din arest pe motive medicale, iar pe 30 iunie a fugit din România la bordul unei nave. Şefii serviciilor de informaţii şi procurorul general al României şi-au dat demisia în urma scandalului fugii sirianului

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor