Grupuri din Franţa contestă interdicţia impusă de Macron privind protestele care nu sunt organizate de sindicate

Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Constituţionale (Adelico) şi Sindicatul Magistraţilor au depus, joi, o cerere de urgenţă la Consiliul de Stat al Franţei, contestând anunţul preşedintelui Emmanuel Macron potrivit căruia demonstraţiile care nu sunt organizate de sindicate ar trebui interzise în zilele următoare.
Asociaţiile au solicitat celei mai înalte instanţe administrative să „suspende punerea în aplicare a deciziei (...) şi a oricăror instrucţiuni emise în vederea punerii sale în aplicare”, potrivit postului de televiziune Franceinfo, citat de Yeni Safak.
Jean-Baptiste Soufron, avocat la Baroul din Paris şi consilier juridic al Adelico, a declarat că directiva prezidenţială reprezintă o depăşire a autorităţii constituţionale.
Soufron a declarat pentru Franceinfo că declaraţia lui Macron constituie „un abuz de putere” din partea şefului statului.
„Prin stabilirea de către el însuşi a unei politici de interdicţii, destinată prefecţilor, preşedintele Republicii a luat o decizie pe care niciun text juridic nu îl autorizează să o ia”, se arată în recurs, susţinându-se că preşedintele a ocolit protocoalele legale pentru a stabili direct politica de interdicţie.
Asociaţiile l-au criticat, de asemenea, pe Macron pentru că a transformat interzicerea demonstraţiilor într-o „recomandare generală” şi pentru că a făcut distincţii între organizaţiile sindicale şi ceilalţi cetăţeni.
„Libertatea de asociere în cadrul sindicatelor (...) nu conferă sindicatelor monopolul asupra organizării demonstraţiilor. Dreptul de a manifesta aparţine tuturor”, se menţionează în recurs.
Directiva Consiliului de Securitate
Macron a anunţat joi restricţiile în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate, declarând că demonstraţiile care nu sunt organizate de sindicate vor fi interzise în zilele următoare, în special sâmbătă, „oriunde este posibil”. Directiva vizează protestele la nivel naţional preconizate pentru 24 octombrie.
Prefecţii au primit instrucţiuni să examineze cererile sindicatelor şi să propună trasee alternative pentru a proteja centrele oraşelor, întreprinderile şi clădirile publice. Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Maud Bregeon, a declarat că restricţiile privind demonstraţiile care nu sunt organizate de sindicate vor fi decise de la caz la caz, adăugând că autorităţile vor evalua fiecare cerere în parte.