Grup Feroviar Român a preluat activităţile de transport feroviar ale Rompetrol

Epoch Times România
20.12.2010

Grup Feroviar Român (GFR) a câştigat licitaţia privind preluarea activităţii de transport feroviar din cadrul grupului Rompetrol, achiziţionând întreg parcul de material rulant utilizat de Rompetrol Logistics (RPL), potrivit unui comunicat transmis duminică de GPR.

Totodată, GFR, parte a Grampet Grup, a preluat circa 350 de salariaţi ai RPL implicaţi în activitatea de transport feroviar şi manevră. În urma transferului către GFR, salariaţii RPL vor beneficia de aceleaşi condiţii şi drepturi, contractul de muncă rămânând neschimbat.

Această tranzacţie consolidează poziţia de lider a GFR pe principala sa piaţă de activitate, cea a transporturilor petroliere, a afirmat preşedintele Grampet Grup, Gruia Stoica . În acelaşi timp, preluarea activităţilor de transport feroviar ale grupului Rompetrol va avea un impact pozitiv asupra activităţii operatorilor Grampet din Bulgaria si Ungaria. Este încă un pas pe care îl facem pentru a deveni cel mai important operator feroviar din Sud-Estul Europei, a mai spus Gruia Stoica.

Contractele de servicii de transport feroviar au fost încheiate de GFR cu societăţile din grupul Rompetrol pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă doi ani.

Proiectul dezvoltat împreună cu GFR este unul dintre paşii importanţi în procesul de optimizare a afacerilor iniţiat de Grupul Rompetrol. Prin aceste măsuri ne propunem să eficientizăm fluxul financiar în companiile grupului, să dezvoltăm o structură de afaceri mai puţin complexă şi să reducem costurile până la un nivel optim. Toate aceste măsuri sunt luate având în vedere în primul rând confortul angajaţilor, astfel încât tranziţia acestora către noul loc de muncă să se realizeze în condiţii cât mai bune a precizat vicepreşedintele Diviziei de Retail a Grupului Rompetrol,Titov Buzescu.

Printre clienţii GFR se mai numără OMV Petrom, ArcelorMittal, Conpet, Lukoil şi Compania Naţională a Huilei. În România, Grampet Grup deţine fabrica de reparaţii vagoane Remar Paşcani, companiile Reva Simeria şi societatea Transbordare Vagoane Marfă (TVM) de pe ecartamentul ex-sovietic pe ecartamentul european. GFR controlează un parc de peste 13.500 de vagoane şi 280 de locomotive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor