Grecii vor organiza o grevă generală pe 26 septembrie
alte articole
Cele două sindicate principale din Grecia au anunţat o grevă generală împotriva măsurilor de austeritate planificate, ce va avea loc pe 26 septembrie.
Un purtător de cuvânt al Confederaţiei Generale a Muncii Elene a declarat că acţiunea va implica membri din cel mai mare sindicat din sectorul privat şi cel mai mare sindicat din sectorul public din ţară.
Greva de 24 de ore are drept scop să arate că oamenii iau atitudine împotriva reducerilor bugetare în valoare de 14,8 miliarde de dolari, cerute de creditorii Greciei: Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană.
Medicii, profesorii şi personalul municipal din Grecia au organizat în această săptămână greve pentru a protesta faţă de noile măsuri, care includ reduceri ale pensiilor, salariilor şi fondurilor pentru sănătate.