Grecia are locul său în zona euro, afirmă ministrul francez al economiei

Ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, a estimat marţi că Grecia are locul său în zona euro, indiferent de viitorul guvern de la Atena, şi le-a recomandat Berlinului şi Băncii Centrale Europene (BCE) să facă mai mult pentru relansarea economică, relatează AFP.
(photos.com)
Epoch Times România
07.01.2015

Ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, a estimat marţi că Grecia are locul său în zona euro, indiferent de viitorul guvern de la Atena, şi le-a recomandat Berlinului şi Băncii Centrale Europene (BCE) să facă mai mult pentru relansarea economică, relatează AFP.

''Locul Greciei este în zona euro, indiferent care va fi viitorul său guvern'', a declarat ministrul socialist într-un articol publicat în ziarul economic Leş Echos, subliniind că poporul grec este cel care îşi desemnează în mod suveran reprezentanţii, care, la rândul lor, trebuie să respecte angajamentele ţării lor.

Potrivit presei germane, cancelarul Angela Merkel ar avea în vedere o ieşire a Greciei din zonă euro în cazul victoriei stângii radicale (Syriza) la alegerile legislative din 25 ianuarie.

Referindu-se la o eventuală necesitate a unei noi restructurări a datoriei Greciei, Macron a afirmat că planul de ajutor instaurat de troica UE-BCE-FMI ar putea ''încă evolua, dar cu condiţia expresă ca Grecia să continue realizarea reformelor economice şi politice necesare''.

Pentru favorizarea relansării zonei euro, Macron preconizează ''politici bugetare mai bine articulate, o Germanie care duce o politică adevărată de relansare şi un voluntarism sporit în materie de investiţii europene''.

În contextul unei 'epuizări democratice în ţările supuse austerităţii'', precum Grecia, Macron a anunţat că preşedintele francez, Francois Hollande, şi-a propus ca la întâlnirea sa cu Angela Merkel, prevăzută pentru duminica viitoare la Strasbourg, să convingă partenerul german al Parisului că ''Franţa şi Germania trebuie să meargă mult mai departe împreună pentru relansarea Europei''.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor