Goţiu, despre şantajarea şefilor de direcţii silvice: Costel Alexe a girat toate mizeriile din timpul mandatului său

Mihai Goţiu
Mihai Goţiu (Facebook - Mihai Goţiu)

Fostul senator Mihai Goţiu îl acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, că a ştiut şi a girat “toate mizeriile” făcute în perioada în care se afla la conducerea Ministerului Mediului. Goţiu a făcut referire, printre altele, la dezvăluirile reporterilor de la Recorder cu privire la schema de şantaje şi ameninţări folosită de fostul secretar de stat Gelu Puiu pentru a înlocui din funcţie mai mulţi şefi de direcţii silvice.

De asemenea, Goţiu susţine că l-a informat pe fostul ministru al Mediului, public şi prin interpelări oficiale, despre “manevrele” prin care şefii Romsilva din teritoriu au fost înlocuiţi ori s-a încercat înlocuirea lor.

“În majoritatea cazurilor, motivul înlocuirii nu era binele pădurii, ci plantarea de personaje fidele PNL (ori chiar, direct, membri PNL), pentru controlul uneia dintre cele mai importante surse de căpătuială personală şi corupţie din România – pădurile”, a adăugat Goţiu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, fostul senator insinuează că unul dintre motivele pentru care liberalii continuă să îl sprijine politic pe Costel Alexe ar fi teama de a nu rămâne deconectaţi de la resursele judeţului Iaşi.

Remarcile lui Goţiu vin în contextul în care, marţi, Recorder a dezvăluit că Gelu Puiu i-a ameninţat, şantajat şi forţat pe şefii de direcţii silvice să îşi dea demisia pentru a face loc “pilelor de partid”. Mai mult, Puiu i-ar fi raportat fostului ministru al Mediului Costel Alexe, care, la rândul său, se interesa dacă funcţiile din ţară au fost eliberate.

După izbucnirea acestui scandal, Puiu şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, demisie acceptată de premierul Florin Cîţu.

Redăm mesajul integral al lui Mihai Goţiu:

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, neagă. Îl mai crede cineva? Ce spune Alexe despre impunerea, prin ameninţări şi şantaj, a membrilor şi fidelilor PNL în fruntea drujbelor şi TAF-urilor care au distrus pădurile României. Şi de ce-l mai ţine PNL în braţe.

“Ca ministru nu am avut astfel de intervenţii”, spune Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, legat de dezvăluirile făcute de “Recorder” despre modul în care Gelu Puiu ar fi schimbat, prin ameninţări şi şantaj, aproape jumătate dintre şefii direcţiilor silvice judeţene din ţară, anul trecut.

“Şi după difuzarea materialului lucrurile sunt neclare, pentru că acolo avem o incursiune de insinuări, rupturi din context”, mai explică Alexe, cel pentru care funcţia de ministru al Mediului a fost doar o catapultă care l-a aruncat la şefia Consiliului Judeţean Iaşi. Şi, mă rog, mai spun procurorii DNA şi jurnaliştii, a mai fost fotoliul de ministru o oportunitate pentru rezolvat problema tablei pentru casele personale ori a apei potabile de pe moşie...

Din păcate, nu e nimic neclar. Personal, l-am informat şi public, şi prin interpelări oficiale pe Costel Alexe, în timpul mandatului lui, despre manevrele (inclusiv ameninţări şi şantaj) prin care şefii Romsilva din teritoriu au fost înlocuiţi ori s-a încercat înlocuirea lor. Şi că, în majoritatea cazurilor, motivul înlocuirii nu era binele pădurii, ci plantarea de personaje fidele PNL (ori chiar, direct, membri PNL), pentru controlul uneia dintre cele mai importante surse de căpătuială personală şi corupţie din România – pădurile.

N-o să reiau, acum lista integrală a momentelor în care Costel Alexe a minţit, ca ministru, cu o seninătate formidabilă, în faţa parlamentarilor din Comisiile pentru Mediu ori a microfoanelor presei. Cu titlul exemplificativ – de la protecţia caprelor negre şi a ciocârliilor, la salvarea Parcului Naţional Semenic – Cheile Carasului, la salvarea râurilor de munte, la implementarea Hărţilor INSPIRE cu limitele ariilor naturale protejate, la amânarea operaţionalizării SUMAL 2.0 - sunt doar o parte a momentelor în care ministrul Alexe a turnat gogoşi fără să clipească.

Aşadar, cel puţin pentru mine, nu e nimic “neclar” în dezvăluirile făcute de “Recorder”, ci doar o confirmare suplimentară că toate mizeriile făcute în timpul mandatului lui de ministru, erau făcute în deplină cunoştinţă de cauză şi cu girul lui Costel Alexe.

Ce mi-e neclar e de ce PNL îl mai ţine, încă, în braţe, şi nu-i retrage sprijinul politic lui Costel Alexe? Le e frică că vor rămâne deconectaţi de la resursele unui judeţ precum Iaşi? Că oamenii de partid care au împânzit instituţiile publice, pe filiera Alexe, vor rămâne ”fără o pâine de mâncat” ori că vor migra către alt partid? Sau explicaţia e banal de simplă: PNL rămâne un partid sub controlul baronilor locali, cărora şi Orban, şi Cîţu, şi miniştrii şi alţi lideri centrali le suflă în pânze? Răspundeţi şi voi...

Iar când vedeţi deşerturi montane în locul fostelor păduri ori statisticile seci despre zecile de milioane de metri cubi de lemn tăiat ilegal gândiţi-vă la “oamenii lui Puiu”, “oamenii lui Alexe”, “oamenii lui Flutur”, “oamenii PNL-ului”... şi mulţumiţi-le şi voi, cum ştiţi mai bine...

Cică PNL ar fi mari apărători ai pădurilor... În poze, poate, şi doar pentru cei care nu-i cunosc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne