Ghimpu cere Parlamentului crearea unei comisii de verificare a declaraţiilor lui Dodon

Făcând referire la declaraţiile făcute de preşedintele ales, Igor Dodon, privind relaţiile cu Rusia, Transnistria, România şi Uniunea Europeană, liderul PL, Mihai Ghimpu a cerut formarea unei comisii de anchetă a lui Dodon.
Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (Captură foto)
Maria Maevschi
23.12.2016

În cadrul şedinţei de vineri a Parlamentului, cu câteva ore înainte de investirea lui Igor Dodon în funcţia de şef al statului, liderul Partidului Liberal a solicitat constituirea unei comisii de anchetă pentru verificarea legalităţii declaraţiilor anterioare făcute la adresa RM cât şi a statului vecin, de către Igor Dodon în calitatea sa de preşedinte ales al RM.

Liderul liberal a menţionat că în momentul în care s-a supus votului introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege, au fost numărate 43 de voturi, necesare fiind 42. Ulterior, motivând că nu este clar numărul de voturi, preşedintele Parlamentului, Andrian Vându a supus la vot din nou. Numărându-se mai puţine voturi, comisia nu a mai fost constituită.

„Dlui poartă răspundere după validarea de către Curtea Constituţională pentru tot ceea ce face şi vorbeşte şi odată ce şi-a permis să înjosească statul care sunt cetăţenii, ce ţine de declaraţia cea mai gravă, potrivit căreia cei ce au început războiul de pe Nistru nu ar fi fost ruşii, ci moldovenii, noi considerăm că această comisie trebuia constituită”, a declarat Ghimpu în cadrul unei conferinţe de presă.

„Preşedintele nou ales îşi permite sfidarea societăţii şi a statului. În cadrul unui interviu, Dodon a făcut declaraţii cu privire la bursele studenţilor care îşi fac studiile în România. El spune că prin oferirea burselor are loc românizarea Moldovei. Mai mult, Dodon a felicitat aşa-zisul preşedinte din regiunea transnistreană. El şi-a permis să facă aceste felicitări în condiţiile în care nici măcar conducerea Federaţiei Ruse nu a făcut acest lucru. Dodon a mai declarat că autorităţile de la Chişinău trebuie să-şi ceară scuze de la separatiştii de la Tiraspol pentru „războiul civil” din anul 1992. Cum este posibil ca un preşedinte de ţară să facă astfel de declaraţii?”, a afirmat Ghimpu.

Totodată, preşedintele PL a solicitat şi tragerea la răspundere penală a lui Dodon. „Dodon a încălcat şi Codul Penal. Eu mă adresez şi procurorului general. Dodon să fie tras la răspundere penală pentru declaraţiile făcute”, a specificat Mihai Ghimpu.

Acesta consideră că Parlamentul este în drept să monitorizeze declaraţiile preşeditelui ce ţin de respectarea Constituţiei. „Vom monitoriza toată activitatea preşedintelui, tovarăşului Dodon şi în cazul în care nu va înceta să defăimeze statul şi cetăţenii şi să promoveze interesele Federaţiei Ruse, noi permanent vom insista, şi sunt sigur că vom ajunge şi la impichment, odată ce îşi va permite să facă asta în continuare”, a adăugat liberalul, conform privesc.eu.

Mai mult decât atât, Mihai Ghimpu consideră că interesul lui Dodon nu este RM şi nici cetăţenii, ci „politica promovată de Federaţia Rusă, pentru a dezbina societatea şi a federaliza RM, aşa cum îşi doreşte FR de mulţi ani”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor