Gheorghe (OMV Petrom): Centrala Brazi va putea furniza 8-9% din necesarul de energie al României
Centrala electrică de la Brazi va putea furniza circa 8-9% din necesarul de energie al României, a declarat marţi Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom, cu ocazia inaugurării centralei.
”Aceasta este cea mai mare investiţie privată de tip greenfield de generare de electricitate din România din ultimii 20 de ani. Investiţia pentru această centrală a fost de 530 de milioane de euro. Prin cele două capacităţi de 860 MW şi 45 de MW putem să furnizăm sistemului naţional energeitic circa 8-9% din necesarul său”, a spus Mariana Gheorghe.
Ea a declarat că unaugurarea centralei de la Brazi reprezintă un moment special pentru cei de la Petrom "şi probabil pentru sectorul energetic din România". Decizia de a investi a fost luată în anul 2007, după care a început construcţia în 2009 şi în doi ani a fost terminată, urmând să fie punsă în operare în 2012.
La eveniment au participat premierul României, Victor Ponta, Comisarul european al Energiei, Günther Oettinger, preşedintele Consiliului de Supravegherere al OMV Petrom şi CEO al OMV, Gerhard Roiss şi CEO OMV Petrom, Mariana Gheorghe, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale şi parteneri ai companiei implicaţi în realizarea proiectului.