Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcţiile deţinute în PSD după scandalul cu spionarea amantei
alte articole
Primarul ieşean, Gheorghe Nichita, acuzat că a folosit Poliţia Locală Iaşi în interes personal, pentru a-şi spiona amanta şi nu numai, a anunţat joi că a decis, în urma unei discuţii cu premierul Victor Ponta, să se autosuspende din funcţia de preşedinte al PSD Iaşi, precum şi din cea de vicepreşedinte al formaţiunii la nivel naţional, informează agenţia Mediafax.
Gheorghe Nichita a transmis că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Victorel Lupu.
"Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate", a precizat edilul.
Cercetat în prezent sub control judiciar, Gheorghe Nichita este acuzat de instigare la abuz în serviciu, instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, instigare la infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată.
Persoana pe care o spiona primarul Gheorghe Nichita utilizând poliţia locală era chiar amanta sa. Mai mult, edilul apelase şi la clanul Cordunenilor care avea rolul de a-i speria prietenii acesteia, dar şi la o firmă de detectivi. Primarul vroia să ştie unde se află femeia în fiecare clipă, dar mai ales cu cine se întâlneşte.
Pe maşina acesteia se afla montat un GPS, iar prin intermediul unui telefon mobil făcut cadou, care avea instalat în el o aplicaţie de tip "spy", îi erau verificate convorbirile şi toate datele stocate. Filajul, care a avut loc la Iaşi, Cluj, dar şi şi la Suceava, era decontat din banii primăriei.
Potrivit Mediafax, Adina Samson, fosta iubită a primarului le-a declarat marţi jurnaliştilor că a fost lovită de mai multe ori de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge pentru că în septembrie 2014 i-a comunicat că vrea să încheie relaţia, motiv pentru care femeia chiar a depus plângere la Parchet, plângere însoţită de diverse dovezi video şi audio ale hărţuirilor.
Pentru mai multe detalii despre dosarul în care este vizat Gheorghe Nichita intraţi aici.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.