Germania va realiza cel mai mare excedent comercial în 2012

Vapoare în portul Hamburg
Vapoare în portul Hamburg (Patrick Lux / Getty Images)

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunţat luni că se aşteaptă ca Germania să publice un excedent de cont curent de 200 miliarde de dolari, în acest an. Sondajul climatului de afaceri german, IFO, unul dintre sondajele cheie ale ţării, se aşteaptă la un excedent de 210 miliarde de dolari, mai mare decât orice altă ţară. În acest an s-a înregistrat primul excedent din 1988 cu China, cel mai mare exportator din lume.

Un purtător de cuvânt al ministrului german al economiei, Philipp Rösler, a declarat luni la Berlin, că "economia germană a exporturilor este extrem de competitivă, ceea ce este foarte pozitiv."

China, cea mai mare piaţă

Potrivit Financial Times Germany (FTD), exporturile către China au crescut cu 5,8 la sută, în luna mai. Gregor Eder, un expert în probleme legate de Asia de la compania germană de asigurări Allianz, a declarat într-un interviu cu FTD că Germania beneficiază de pe urma creşterii investiţiilor în China şi în alte ţări asiatice.

Articolul din FTD subliniază că producătorii germani de automobile îşi asamblează maşinile în China, dar trimit piese originale spre liniile de asamblare acolo, stimulând astfel exporturile Germaniei. În afară de producătorii de automobile, industria grea contribuie cu 30 la sută la totalul exporturilor germane.

Cu toate acestea, în scopul realizării unei balanţe comerciale pozitive, exporturile trebuie să fie mai mari decât importurile, iar faptul că Germania importă din ce în ce mai puţin din China, ajută acestui aspect. O parte din acest motiv este euro, care a scăzut în ultimele 12 luni cu 17 la sută faţă de moneda chineză, yuanul, ceea ce face exporturile germane mai ieftine. Dar acesta nu este singurul motiv. Christina Otte, un expert în probleme legate de China de la agenţia pentru comerţul exterior GTAI, a afirmat pentru FTD: "Legile mai stricte privind protecţia mediului şi salariile mai mari contribuie la pierderea statutului Chinei de economie cu salarii mici."

Oficialii americani dornici să înveţe de pe urma succesului german

Această putere industrială nu a trecut neobservată de Statele Unite, care are cel mai mare deficit de cont curent faţă de restul lumii. Peter Ross Range, un jurnalist american, scrie în ziarul german Handelsblatt că până şi preşedintele Obama este curios cu privire la modul în care reuşeşte Germania să avanseze: "Cum reuşeşte Germania să conducă cu atâta succes un sector industrial bine plătit?", a întrebat el la o întâlnire de planificare economică.

Alţi giganţi industriali, cum ar fi preşedintele General Electric, Jeffrey Immelt, a spus că Statele Unite "trebuie să se asemene Germaniei", iar bancherul Wall Street, Steven Rattner, a adăugat: "[Statele Unite] trebuie să înveţe din modelul german."

Ross Range citează câteva motive pentru nivelul ridicat de competitivitate germană pe pieţele mondiale de export, în raportul său pentru Handelsblatt. Un factor ar fi sistemul german "de educaţie duală", în care elevii de liceu merg la şcoală, dar primesc în acelaşi timp şi formare profesională, de obicei după vârsta de 16 ani. Dacă se descurcă bine, compania care i-a instruit le va oferi un contract permanent de muncă la sfârşitul perioadei de formare. Acest sistem oferă siguranţa unui loc de muncă pentru tineri şi o forţă de muncă foarte calificată pentru angajatori. Acest avantaj se reflectă în rata relativ scăzută a şomajului în rândul tinerilor, de 7,9 la sută. Acest sistem este deja folosit în Statele Unite de societăţile germane, cum ar fi Siemens, Volkswagen şi BMW.

O economie cu leverage operaţional* prezintă riscuri

În ciuda faptului că economia Germaniei este foarte competitivă, managerul de hedge fond** Hugh Henry, fondatorul Fondului Eclectica, un hedge fond cu sediul la Londra, a susţinut la Conferinţa Milken, pe 1 mai, că o dependenţă de exporturi şi de industria grea nu este lipsită de riscuri. Principiul care stă la baza strategiei fondului său este faptul că "Germania are leverage operaţional", menţionând că într-un an de recesiune la nivel mondial, o companie ca Siemens ar putea suferi o reducere mult mai mare a vânzărilor decât Procter & Gamble (P & G), de exemplu, din cauza proporţiei mai mari de costurilor fixe.

În caz de recesiune, investiţiile în bunuri de capital sunt primele care ies în pierdere, aşa cum a fost în 2008, când Siemens nu şi-a putut reduce suficient de repede costurile, pentru că operaţiunile sale includ o mulţime de costuri fixe. Pe de altă parte, P & G se confrunta cu o cerere relativ rigidă pentru produsele sale de consum, şi poate reduce mai uşor costurile, din cauza unei proporţii mai mari de costuri variabile.

* fenomen al inflaţiei care determină creşterea veniturilor şi cheltuielilor în fiecare an, în acelaşi timp cheltuielile financiare rămânând aceleaşi în cazul în care împrumutatul are rate fixe.

** Un hedge fund reprezintă un fond de investiţii a cărui politică investiţională este agresivă, bazată pe utilizarea unor strategii complexe de investiţie, printre care se numără short selling, futures, opţiuni, derivate sau arbitraj. Aceste tehnici sunt folosite pe mai multe tipuri de pieţe (pieţe financiare, valutare, de mărfuri, etc.) locale şi internaţionale în vederea obţinerii unor performanţe ridicate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie