Germania va accepta refugiaţi sirieni

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat marţi primul pas al procesului de relocare a unora dintre refugiaţii sirieni în alte state, prin decizia de transfera peste 100 de sirieni în Germania în această săptămână, după ce ONU a relatat despre două milioane de refugiaţi sirieni în ţările vecine Siriei, relatează New York Times.
Un steag imprimat cu sigla Organizaţiei Naţiunilor Unite. (YASSER AL-ZAYYAT / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
11.09.2013

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat marţi primul pas al procesului de relocare a unora dintre refugiaţii sirieni în alte state, prin decizia de transfera peste 100 de sirieni în Germania în această săptămână, după ce ONU a relatat despre două milioane de refugiaţi sirieni în ţările vecine Siriei, relatează New York Times.

Un grup de 107 sirieni, toţi provenind din Liban, vor alcătui primul contingent dintr-un total de până la 5.000 de refugiaţi ai războiului civil din Siria, pe care Germania îi va accepta până la sfârşitul acestui an, în cadrul unui program de admiteri temporar, a declarat Melissa Fleming, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi.

Grupul va include supravieţuitori ai cazurilor de tortură şi refugiaţi deosebit de vulnerabili sau cu nevoi speciale, a adăugat reprezentanta ONU, precizând că pentru majoritatea această mutare reprezintă, de fapt, un mod de a le salva viaţa.

De asemenea, Fleming a precizat că deşi Naţiunile Unite încearcă să relocheze un număr de 12.000 de refugiaţi sirieni în acest an, până în prezent au fost găsite locuri pentru doar circa 7.000 în 12 ţări occidentale.

Discuţiile privind relocarea refugiaţilor sirieni sunt în curs de desfăşurare cu o serie de alte ţări, inclusiv cu Statele Unite, care au fost de acord să preia un număr nespecificat de refugiaţi, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Fleming a făcut totodată apel la alte ţări să 'împartă povara' care a căzut pe ţările vecine Siriei, cum ar fi Irakul, Iordania, Libanul şi Turcia, care au acceptat peste un milion de sirieni în ultimele şase luni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor