Georgescu: Delegaţia FMI se vede la Cotroceni cu cine va fi la data respectivă la palatul în cauză

Epoch Times România
31.07.2012

Vicepremierul Florin Georgescu a declarat marţi, la Palatul Victoria, că delegaţia FMI, CE şi BM are programată o întâlnire cu preşedintele României „mai spre finalul misiunii”, precizând că se vor vedea „cu cine va fi la data respectivă la Palatul Cotroceni”.

Întrebat dacă delegaţia FMI va mai merge la Palatul Cotroceni şi cu cine se va întâlni, ministrul de Finanţe a răspuns că „delegaţia FMI, CE şi BM are într-adevăr în program o întâlnire cu domnul preşedinte”. Întrebat cu care dintre cei doi preşedinţi se vor vedea membrii delegaţiei FMI, Florin Georgescu a spus că „întâlnirea este programată mai la finalul misiunii” şi se vor vedea „cu cine va fi la data respectivă la palatul în cauză, potrivit legii şi deciziei Curţii Constituţionale”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor