Georgescu: Deficitul bugetar rămâne la 2,2% din PIB, restul cifrelor le mai discutăm în weekend
Delegaţia FMI, CE şi BM va redacta vineri scrisoarea de intenţie, urmând ca sâmbătă şi duminică Guvernul să discute pe text cu partenerii internaţionali şi “să ajungem la un consens pe toate formulările şi pe toate cifrele de acolo”, a explicat miercuri ministrul de finanţe Florin Georgescu.
“Srisoarea de intenţie, care este documentul care concretizează rezultatul negocierilor, va fi redactată de partenerii noştri internaţionali vineri. Urmează ca sâmbătă, probabil şi duminică să discutăm pe text şi să ajungem la un consens pe toate formulările şi pe toate cifrele de acolo”, a declarat Florin Georgescu, după întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, de la Palatul Victoria. El a precizat că “deficitul bugetar rămâne şi în termeni relativi, la acelaşi nivel, de 2,2% din PIB, şi în termeni absoluţi ca sumă”.
În ceea ce priveşte creşterea economică, Georgescu a spus că “acelea sunt premise, care ajută la construcţia bugetului”, astfel de date urmând să fie discutate după ce delegaţia va transmite textul scrisoarei de intenţie.
Premierul Victor Ponta şi ministrul de finanţe Florin Georgescu au avut miercuri o întâlnire, la Palatul Victoria, cu delegaţia FMI, CE şi BM.