Garanti Bank a atins 76.000 de utilizatori de Internet Banking, în creştere cu aproape 20%
Garanti Bank a înregistrat luna aceasta 76.0000 de utilizatori de Garanti Online, serviciul de internet banking al companiei, aceasta reprezentând o creştere de aproape 20% faţă de anul trecut.
Creşteri au fost înregistrate în 2010 şi 2011, când numărul utilizatorilor a crescut cu 59%, respectiv 56% faţă de anii anteriori. În 2011, numărul de tranzacţii prin Garanti Online a fost de 586.0000, o creştere de 69% faţă de anul anterior.
În luna octombrie 2012 numărul tranzacţiilor a ajuns la 560.000.
Cele mai accesate secţiuni de pe platforma Garanti Online sunt transferurile de numerar, cursul valutar, plata facturilor şi a utilităţilor, depozite şi tranzacţii cu cardul.
Garanti Bank, membră a grupului financiar Garanti Romania, a înregistrat un profit net de 4,1 milioane de euro în primul trimestru din 2012, o creştere de 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Prezentă pe piaţa din România din 1998, Garanti Bank oferă produse şi servicii pentru retail, IMM-uri şi clienţi corporate. Banca a dezvoltat o reţea de 78 de agenţii, 225 de ATM-uri inteligente, peste 230.000 de carduri de credit şi de debit, şi 7.400 de aparate POS. Portofoliul actual cuprinde peste 240.000 de clienţi care au beneficiat de împrumuturi de 936 de milioane de euro, cu 19% mai mult decat anul anterior, şi ale căror depozite au atins suma de 467 milioane de euro.