Gabriel Oprea va prezenta poziţia României la JAI: Putem prelua doar 1785 de imigranţi

Vicepremierul pentru securitate naţională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, va participa marţi, la Bruxelles, la Consiliul extraordinar Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pe tema migraţiei.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
22.09.2015

Vicepremierul pentru securitate naţională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, va participa marţi, la Bruxelles, la Consiliul extraordinar de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pe tema migraţiei.

Potrivit sursei citate, vicepremierul Oprea va susţine la Bruxelles mandatul încredinţat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta conform căruia ţara noastră ''îşi manifestă solidaritatea cu privire la relocarea persoanelor aflate în nevoie de protecţie internaţională prin preluarea unui număr de 1.705 solicitanţi de azil din Italia şi Grecia, precum şi a încă 80 de persoane din afara Uniunii.''

''În cazul în care se va supune la vot proiectul de Decizie a Consiliului de stabilire a unor măsuri provizorii în domeniul protecţiei internaţionale în beneficiul Italiei şi Greciei (suplimentarea cu 120.000 a numărului de persoane relocate faţă de 40.000 câte au fost adoptate în Consiliul JAI din 14 septembrie a.c.) România va vota negativ'', se mai precizează în comunicatul MAI.

La întrunirea extraordinară a Consiliului JAI de mâine vor participa miniştrii de interne din statele Uniunii Europene, reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Agenţiilor UE din domeniul JAI (EUROPOL, FRONTEX, Biroul de Ajutor European pentru Azil).

Reamintim că, pe 9 septembrie 2015, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a prezentat, în Parlamentul European (PE), un al doilea mecanism de distribuire a refugiaţilor bazat pe cote obligatorii, care include 160.000 de refugiaţi, repartizaţi în funcţie de anumite criterii. Statele membre ale Uniunii Europene sunt divizate însă în privinţa modului de abordare şi rezolvare a acestei crize, parte dintre acestea, printre care România, respingând ideea cotelor obligatorii de refugiaţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor