Fratele lui Claudiu Manda, numit de urgenţă la şefia Regiei Autonome de Transport Craiova
alte articole
Sorin Manda, frate al europarlamentarului PSD Claudiu Manda şi cumnat al Olguţei Vasilescu, a fost numit miercuri, de către Consiliul local, administrator al Regiei Autonome de Transport (RAT) din Craiova. Potrivit Gazeta de Sud, numirea lui Manda, s-a făcut în regim de urgenţă.
”Sorin Manda a mai fost la conducerea RAT SRL în perioada august 2015 – februarie 2017. În 2015 l-a înlocuit în funcţie pe acelaşi Marcel Tănăsescu, pentru ca, în 2017, Manda să ajungă administrator public al Craiovei, iar Tănăsescu să revină pe scaunul de director al RAT. Acum, Sorin Manda a 'retrogradat', prin trecerea sa la autobaza RAT”, mai scriu jurnaliştii craioveni.
Reamintim că fratele lui Sorin Manda, Claudiu Manda, este preşedintele organizaţiei judeţene PSD Dolj, iar Olguţa Vasilescu conduce PSD Craiova.