Fratele lui Băsescu, eliberat condiţionat
alte articole
În cursul zilei de miercuri, Judecătoria Medgidia a admis cererea de eliberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României. Decizia instanţei nu este însă una definitivă, astfel că poate fi atacată de procurori la Tribunalul Constanţa.
Mircea Băsescu a executat un an din cei patru la care a fost condamnat de instanţă şi a încercat deja de două ori până acum, fără succes, să obţină eliberarea condiţionată.
Reamintim că pe 16 iunie, fratele fostului preşedinte Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit bani de la Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, pentru a interveni pe lângă magistraţi, astfel încât interlopul să scape de închisoare. În acelaşi dosar, Marian Căpăţână - intermediarul banilor - a fost condamnat la 3 ani de închisoare.
Potrivit procurorilor, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.