Franţa susţine că cererea Ucrainei de aderare la UE va fi evaluată în iunie. Kremlinul insistă pe neutralitate

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian (Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
13.05.2022

Liderii Uniunii Europene intenţionează să evalueze aderarea Ucrainei luna viitoare, a anunţat Ministerul francez de Externe, transmite The Guardian.

Cererea Ucrainei de a deveni membră a UE este examinată de Comisia Europeană şi va fi “discutată la nivelul şefilor de stat şi de guverne în cadrul Consiliului European în luna iunie”, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susţinut, luni, că UE va publica luna viitoare un aviz privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar.

Anunţul Ministerului francez de Externe vine în contextul în care Rusia nu mai vede aderarea Ucrainei la UE ca parte a unui acord de pace, poziţia sa fiind similară cu cea privind aderarea Kievului la NATO. Mai exact, Rusia insistă asupra statutului de neutralitate al Ucrainei, adică asupra refuzului acesteia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică. Reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, Dmitro Polianski, a declarat acest lucru într-un interviu acordat ziarului britanic UnHerd News.

Polianski a mai subliniat că poziţia Rusiei s-a schimbat după ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a afirmat că situaţia din Ucraina trebuie rezolvată “pe câmpul de luptă”, relatează forbes.ro.

“În acest stadiu, eu, sincer, nu văd nicio posibilitate de soluţionare diplomatică, având în vedere poziţia Ucrainei şi încercările de escaladare a conflictului din partea ţărilor occidentale. Trebuie să recunosc că nu există loc pentru diplomaţie în acest moment”, a transmis oficialul rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor