Franţa se pregăteşte pentru proteste de Halloween, cu o mobilizare masivă a forţelor de ordine

Proteste masive în Franţa, 18 octombrrie 2026 (Anadolu via Getty Images)
Redacţia
30.10.2026
Proteste masive în Franţa, 18 octombrrie 2026 (Anadolu via Getty Images)
Redacţia
30.10.2026

Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a avertizat asupra riscului izbucnirii unor noi episoade de “violenţă urbană” în perioada Halloweenului şi în contextul reluării protestelor de amploare programate pentru această sâmbătă.

Autorităţile de securitate au identificat numeroase apeluri pe reţelele sociale la manifestaţii şi adunări organizate sub pretextul sărbătoririi Halloweenului, a declarat Nuñez joi.

“Riscul unor revolte urbane este, prin urmare, foarte ridicat, de la începutul serii până târziu în noapte”, a avertizat ministrul, citat de dpa.

Analiza acestor apeluri nu lasă nicio îndoială cu privire la intenţia autorilor de a provoca noi revolte, a mai spus acesta. De asemenea, există riscul organizării unor marşuri spontane de protest, fără autorizaţie.

La fel ca în sâmbăta precedentă, aproximativ 70.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi în întreaga Franţă. Dispozitivul va include unităţi speciale şi de elită, vehicule blindate şi tunuri cu apă, pentru a preveni izbucnirea violenţelor.

Având în vedere numeroasele apeluri la jafuri şi acte de vandalism, poliţia va acorda o atenţie deosebită protejării magazinelor.

Ministrul de Interne a lansat un avertisment şi grupărilor de extremă dreapta care s-au confruntat cu manifestanţi de stânga la mitinguri organizate în aproximativ 15 oraşe sâmbăta trecută, sub pretextul protejării magazinelor.

Ordinea publică va fi asigurată de poliţie şi jandarmerie, forţa de poliţie cu statut militar a Franţei. Dacă grupările de luptă de extremă dreapta vor organiza din nou marşuri, vor fi iniţiate proceduri penale, a declarat Nuñez.

Sindicatele şi Mişcarea Vestelor Galbene se mobilizează

Mişcarea Vestelor Galbene a anunţat deja o “a treia etapă” a protestelor sale pentru această sâmbătă.

Membrii mişcării au făcut apel la organizarea unor manifestaţii şi acţiuni de ocupare simbolică a spaţiilor publice în faţa Adunării Naţionale, precum şi în faţa tuturor primăriilor din Franţa.

În acelaşi timp, şi sindicatele au lansat apeluri la proteste.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a descris deja manifestaţiile anunţate pentru sâmbătă drept evenimente cu “risc ridicat” şi a cerut ca marşurile să se desfăşoare în afara centrelor oraşelor.

Potrivit Ministerului de Interne, sâmbăta trecută au ieşit în stradă 410.000 de persoane la nivel naţional, dintre care aproximativ 110.000 la Paris.

Alături de tinerii care protestează de mai multe săptămâni pentru îmbunătăţirea dotărilor din şcoli s-au alăturat şi alte grupuri de manifestanţi.

Acestea îşi concentrează revendicările în special asupra creşterii costului vieţii şi a dificultăţilor economice cu care se confruntă populaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos