Franţa nu va fi „fraieră” în negocierile pe tema dosarului Iranian
alte articole
Franţa, ţara care a blocat acum 9 zile semnarea acordului internaţional pe tema dosarului nuclear Iranian, etichetându-l "unul pentru fraieri", a anunţat duminică patru condiţii obligatorii pentru semnarea unui "acord preliminar" la următoarea runda de discuţii între G 5+1 şi Iran, informează Le Monde.
Aflat într-o vizită în Israel, ţară care face lobby pe toate planurile pentru ca Iranul să fie împiedicat să îşi continue programul nuclear militar, preşedintele Francois Hollande a declarat că ţara sa este în favoarea semnării unui acord, însă doar cu respectarea a patru condiţii sine qua non care, crede Hollande, corespund exigenţelor comune ale ţărilor din Grupul 5+1 [SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania].
Cele patru condiţii enunţate de Hollande sunt
Toate instalaţiile nucleare ale Iranului să fie plasate imediat sub control internaţional. Să se suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului la 20%. Iranul să-şi reducă stocurile de uraniu iar regimul de la Teheran să sisteze construcţia centralei nucleare de la Arak, a informat preşedintele francez la conferinţa de presă comună cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
"Iranul negociază de mult timp, fără să se înregistreze însă progrese şi trebuie să găsim o cale de a ieşi din această situaţie", şi-a explicat Hollande poziţia. "Negocierea este întotdeauna de preferat unei acţiuni în forţă" a mai subliniat Hollande, care, adresându-se lui Netanyahu a admis că un "acord bun este preferabil unuia prost."
"Un acord periculos", conform lui Netanyahu
De partea sa, premierul israelian s-a pronunţat din nou împotriva unui acord fie el şi intermediar cu Teheranul. "Acordul care se discuta la Geneva nu este un acord bun, este un acord rău, un acord periculos" a insistat Netanyahu. "Acordul de vis pentru Iran este un coşmar pentru restul lumii"
Netanyahu s-a declarat din nou "foarte neliniştit" cu privire la acordul discutat la Geneva insistând asupra faptului că acordul "este benefic doar pentru Iran şi foarte dezavantajos pentru restul lumii".
"La fel ca şi dumneavoastră, Francois, şi eu doresc o soluţie paşnică, o soluţie diplomatică şi, asemeni secretarului american de Stat, John Kerry, sunt convins că lipsa unui acord este preferabilă unui acord prost", a afirmat Netanyahu, care a cerut în mod repetat ca un acord să ceară garanţii clare şi ferme Teheranului că va renunţa definitiv la componenta militară a programului său nuclear, considerând inacceptabil orice compromis.
"În privinţa Iranului, există mai mult decât cele două opţiuni: un acord sau războiul. Există şi o a treia opţiune: continuarea presiunilor prin sancţiuni. Un acord inadecvat în domeniul nuclear poate conduce la a doua opţiune, la un rezultat nedorit" a declarat în repetate rânduri premierul israelian.
Vorbind despre ultima rundă de negocieri între Iran şi G5+1, Hollande a apreciat că la aceste tratative au existat" progrese incontestabile, dar insuficiente", motiv pentru care Franţa, acuzată de eşecul semănării acordului, şi-a "jucat deplin rolul în negocierea unui acord interimar", a mai declarat Hollande, informează Agerpres.
Franţa şi-a exprimat public în urmă cu o săptămână dezacordul faţă de proiectul de acord provizoriu între ţările G5+1 şi Iran, pe tema dosarului nucelar iranian. "Este un acord pentru fraieri", s-a exprimat Ministrul de Externe Francez.
"Ne-am exprimat exigenţele, nu vrem să împiedicăm nimic, dacă ne referim la eventualitatea în care am fi în situaţia de a bloca un acord, dar nu vrem să acceptăm ceva ce ar pune la îndoială intenţiile Iranului", a continuat Hollande, explicând că Franţa "doreşte un acord serios, credibil, cu garanţii complete" şi că va menţine presiunea asupra Iranului.
Negocierile de la Geneva se vor relua miercuri 20, noiembrie, sub auspiciul optimismului rusesc. Ministrul de Externe Rus, Serghei Lavrov, a declarat că se aşteaptă la rezultate bune, toate divergenţele fundamentale între ţările participante fiind rezolvate deja, avertizând însă că nu crede că încercările de a pune condiţii suplimentare Iranului vor avea rolul de a "contribui" la semnarea unui acord.