Fotografii noi prezintă soldaţi americani alături de rămăşiţele unui insurgent afgan

Secretarul american al apărării, Leon Panetta, a promis o anchetă, după ce un ziar american a publicat fotografii cu soldaţi americani care ţineau rămăşiţele corpului unui insurgent afgan.
Secretarul american al apărării, Leon Panetta. (Jacquelyn Martin-Pool/Getty Images)
Epoch Times România
19.04.2012

Secretarul american al apărării, Leon Panetta, a promis o anchetă, după ce un ziar american a publicat fotografii cu soldaţi americani care ţineau ceea ce păreau a fi părţi ale corpului unui insurgent afgan, conform rapoartelor media.

Oficialii militari americani cred că fotografiile ar putea provoca atacuri asupra forţelor americane din Afganistan, iar Pentagonul a încercat să convingă ziarul Los Angeles Times să nu le publice.

Fotografiile din 2010 prezintă un număr de soldaţi americani care ţineau ceea ce păreau a fi picioarele dezmembrate ale cel puţin unui terorist insurgent din Afganistan. Alături de americani, în fotografie sunt bărbaţi afgani purtând uniforme tipice forţelor afgane de securitate naţională.

După ce ziarul nu a ţinut cont de apelul Pentagonului şi a publicat imaginile, secretarul american al apărării Leon Panetta - aflat la Bruxelles pentru o conferinţă NATO - a emis o condamnare. "Comportamentul prezentat în aceste fotografii încalcă atât regulamentele noastre cât şi, mai important decât atât, valorile noastre de bază", a spus el.

Panetta a declarat că Pentagonul a cerut ziarului să nu publice fotografiile. "Motivul pentru care am făcut asta este pentru că astfel de fotografii sunt utilizate de inamic pentru a incita la violenţă şi pentru că multe vieţi au fost pierdute ca urmare a publicării unor fotografii similare în trecut. Regretăm că au fost publicate ", a susţinut el.

Panetta a afirmat că o anchetă este în curs de desfăşurare şi a promis că persoanele responsabile vor fi trase la răspundere pentru fotografii, oficialii americani temându-se că aceste fotogrtafii vor deteriora şi mai mult relaţiile cu afganii. "Aşa este în vreme de război. Şi ştiu că războiul este urât şi violent şi ştiu că tinerii, uneori prinşi într-un moment de delir, i-au decizii nebuneşti. Eu nu scuz un astfel de comportament, dar nici nu vreau ca aceste imagini să aducă un prejudiciu poporului nostru sau relaţiei noastre cu poporul afgan", a relatat el.

Relaţiile americano-afgane au fost deteriorate de multe ori de abuzuri ale membrilor serviciilor americane din Afganistan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor