Fotbalistul Pulido, răpit şi eliberat în mai puţin de 24 de ore
alte articole
După aproximativ 24 de ore de captivitate, tânărul fotbalist mexican Alan Pulido, atacantul echipei Olympiacos Pireu din Atena (cu care abia a câştigat campionatul), a fost eliberat de către poliţie.
Pulido, un talent în vârstă de 25 de ani, a fost răpit în noaptea dintre 28 - 29 mai, la sfârşitul unei petreceri în Ciudad Victoria, în periculosul stat Tamaulipas din nordul Mexicului. Potrivit surselor locale, fotbalistul călătorea cu maşina în compania prietenei sale atunci când vehiculul a fost blocat de câteva maşini, la bordul cărora se aflau oameni înarmaţi care l-au ameninţat şi l-au luat cu forţa, lăsând femeia liberă.
În dimineaţa următoare răpirii, autorităţile locale au organizat operaţiunea de căutare condusă de poliţie şi armată. Eliberarea lui Pulido ar fi avut loc tocmai datorită intervenţiei poliţiei.
Jucătorul este acum într-un spital din Ciudad Victoria pentru o primă examinare, deşi în fotografia publicată pe siteul ziarului Universal pare în stare bună de sănătate, dar are o mână bandajată.
Răpirile jucătorilor de fotbal sau a membrilor lor de familie au devenit destul de frecvente în America de Sud. Ultimul caz datează din iulie 2014, când a fost răpit tatăl adoptiv al lui Carlos Tevez, care a fost eliberat după ce s-a plătit suma de 40.000 de euro. În luna noiembrie 2012, în Brazilia, a dispărut sora fotbalistului Hulk, răpită de un prieten de familie şi eliberată, din fericire, a doua zi, fără să fie plătită vreo răscumpărare.