Fotbal: Şumudică nu a pierdut niciodată ca antrenor în faţa formaţiei vasluiene

(Christopher Lee / Getty Images)
Epoch Times România
20.03.2012

Antrenorul echipei FC Braşov, Marius Şumudică, a declarat că nu a pierdut niciodată ca antrenor în faţa formaţiei FC Vaslui, pe care o va întâlni joi, în etapa a 22-a a Ligii I.

"Eu niciodată nu am pierdut ca antrenor în faţa Vasluiului. Vreau ca jucătorii mei să aibă o altă atitudine şi să dea totul în teren. Cu o organizare bună sperăm să le punem probleme. Eu am mare încredere că vom face un meci foarte bun la Vaslui", a declarat Marius Şumudică, citat de site-ul oficial al clubului.

Şumudică a recunoscut că pe braşoveni îi aşteaptă "un meci extraordinar de greu".

"Vom întâlni o echipă în mare formă, care a câştigat primele trei meciuri din acest campionat, dar şi cel din Cupa României. Vom încerca să scoatem maxim din acest joc. Sunt conştient că plecăm cu şansa a doua, dar noi mergem la Vaslui să ne batem pentru un rezultat bun", a subliniat Şumudică.

Antrenorul echipei braşovene va lua măsuri speciale pentru brazilianul Wesley, golgheterul la zi al campionatului, cu 18 reuşite: "Wesley este cel mai bun marcator din ligă, astfel că va trebui să-i acordăm o atenţie sporită, dar au şi alţi jucători de valoare care pot decide soarta unui meci".

Meciul FC Vaslui - FC Braşov din etapa a 22-a a Ligii I va avea loc joi, de la ora 19,00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor