Fotbal: Rezultatele Europa League

(PATRIK STOLLARZ / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
29.11.2013

Fundaşul român Vlad Chiricheş este autorul moral al autogolului marcat de Tromso IL prin care Tottenham a deschis scorul în minutul 63 al partidei desfăşurate joi seara în Norvegia, în Grupa K a competiţiei de fotbal Europa League.

Spurs a avut o lovitură liberă din apropierea liniei de fund, iar Chiricheş a încercat să reia centrarea lui Gylfi Sigurdsson, mingea fiind deviată în propria poartă de fundaşul Adnan Causevic. Căpitanul naţionalei României a evoluat tot meciul, al doilea gol al londonezilor fiind reuşit de belgianul Moussa Dembele (76). Tottenham s-a calificată în faza următoare a competiţiei, având maximum de puncte.

Costin Lazăr a jucat tot meciul al PAOK Salonic, care s-a impus cu 2-0 în deplasare cu Şahtior Karaganda şi s-a calificat în şaisprezecimile de finală. Lazăr a primit un cartonaş galben în minutul 66.

Ştefan Radu a fost căpitanul lui Lazio Roma şi a jucat tot meciul la Varşovia, în victoria cu 2-0 în faţa Legiei.

Ovidiu Dănănae a fost şi el integralist la Apollon Limassol, în vreme ce Ştefan Grigorie a jucat 67 de minute la ciprioţi (cartonaş galben în min. 62), după care a fost înlocuit cu Camel Meriem.

Fundaşul Cosmin Moţi a jucat tot meciul la Ludogoreţ Razgrad, victorioasă cu 2-0 în faţa lui PSV Eindhoven, primind un cartonaş galben în min. 56.

Gigel Bucur (Kuban) şi Raul Rusescu (Sevilla FC) nu au fost reţinuţi în loturile echipelor lor.

Până acum s-au calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League: Valencia, Ludogoreţ Razgrad, Red Bull Salzburg, Esbjerg, Rubin Kazan, Fiorentina, Dnepr Dnepropetrovsk, Eintracht Frankfurt, Genk, Lyon, Betis, Trabzonspor, Lazio, Tottenham, Anji Mahacikala, PAOK Salonic, Alkmaar.

Rezultate:

Grupa A:

Kuban Krasnodar (Rusia) - St-Gallen (Elveţia) 4-0

Au marcat: Lorenzo Melgarejo 3, 71, Vladislav Ignatiev 54, Charles Kabore 90.

Swansea City (Anglia) - Valencia CF (Spania) 0-1

A marcat: Daniel Parejo 20.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Valencia CF 5 4 0 1 11-6 12

2 Swansea City 5 2 2 1 6-3 8

3 FC Kuban Krasnodar 5 1 2 2 6-6 5

4 FC St Gallen 5 1 0 4 5-13 3

Grupa B:

Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) - PSV Eindhoven (Olanda) 2-0

A marcat: Roman Bezjak 38, 79.

Cartonaş roşu: Jeffrey Bruma (PSV) 55.

Cernomoreţ Odesa (Ucraina) - Dinamo Zagreb (Croaţia) 2-1

Au marcat: Aleksei Antonov 78, Anatoli Didenko 90+1, respectiv Fatos Beqiraj 20.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Ludogoreţ Razgrad 5 4 1 0 9-1 13

2 PSV Eindhoven 5 2 1 2 4-4 7

3 Cernomoreţ Odesa 5 2 1 2 5-6 7

4 Dinamo Zagreb 5 0 1 4 2-9 1

Grupa C:

Elfsborg (Suedia) - Red Bull Salzburg (Austria) 0-1

A marcat: Marco Meilinger 39.

Esbjerg (Danemarca) - Standard Liege (Belgia) 2-1

Au marcat: Mick van Buren 18, 79, respectiv Igor de Camargo 53.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 FC Red Bull Salzburg 5 5 0 0 12-3 15

2 Esbjerg fB 5 4 0 1 8-5 12

3 Standard Liege 5 0 1 4 5-10 1

4 IF Elfsborg 5 0 1 4 2-9 1

Grupa D:

Rubin Kazan (Rusia) - NK Maribor (Slovenia) 1-1

Au marcat: Bebras Natcho 43, respectiv Dejan Mezga 86.

Wigan (Anglia) - Zulte Waregem (Belgia) 1-2

Au marcat: Leon Barnett 7, respectiv Thorgan Hazard 37, Bernard Malanda-Adje 88.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Rubin Kazan 5 3 2 0 12-4 11

2 SV Zulte Waregem 5 2 1 2 4-8 7

3 Wigan Athletic 5 1 2 2 5-5 5

4 NK Maribor 5 1 1 3 7-11 4

Grupa E:

Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) - Pandurii Tg. Jiu (România) 4-1

Au marcat: Nikola Kalinic 12, Roman Zozulia 56, Evgheni Şahov 86, Serghei Kravcenko 89, respectiv Eric De Oliveira 70 - penalty.

Paços de Ferreira (Portugalia) - Fiorentina (Italia) 0-0

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 ACF Fiorentina 5 4 1 0 10-2 13

2 Dnepr Dnepropetrovsk 5 4 0 1 10-3 12

3 Pacos de Ferreira 5 0 1 4 1-8 2

4 Pandurii Târgu Jiu 5 0 1 4 3-11 1

Grupa F:

Bordeaux (Franţa) - Eintracht Frankfurt (Germania) 0-1

A marcat: Martin Lanig 83.

APOEL Nicosia (Cipru) - Maccabi Tel Aviv (Israel) 0-0

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Eintracht Frankfurt 5 4 0 1 11-4 12

2 Maccabi Tel Aviv 5 2 2 1 6-5 8

3 APOEL Nicosia 5 1 2 2 3-6 5

4 Girondins de Bordeaux 5 1 0 4 4-9 3

Grupa G:

Genk (Belgia) - Dinamo Kiev (Ucraina) 3-1

Au marcat: Jelle Vossen 17, Bennard Yao Kumordzi 37, Benjamin De Ceulaer 40, respectiv Andrei Iarmolenko 9.

Rapid Viena (Austria) - FC Thun (Elveţia) 2-1

Au marcat: Terrence Boyd 17, Branko Boskovic 64, respectiv Berat Sadik 62.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 KRC Genk 5 3 2 0 9-5 11

2 Dinamo Kiev 5 2 1 2 8-6 7

3 SK Rapid Viena 5 1 3 1 7-7 6

4 FC Thun 5 1 0 4 3-9 3

Grupa H:

Slovan Liberec (Cehia) - Freiburg (Germania) 1-2

Au marcat: Serghei Rîbalka 81, respectiv Matthias Ginter 23, Francis Coquelin 73.

Sevilla FC (Spania) - Estoril (Portugalia) 1-1

Au marcat: Kevin Gameiro 7, respectiv Ruben Gerso Fernandes 90.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Sevilla FC 5 2 3 0 7-4 9

2 SC Freiburg 5 1 3 1 5-6 6

3 FC Slovan Liberec 5 1 3 1 7-7 6

4 Estoril Praia 5 0 3 2 4-6 3

Grupa I:

Lyon (Franţa) - Betis Sevilla (Spania) 1-0

A marcat: Bafetimbi Gomis 66.

NK Rijeka (Croaţia) - Vitoria Guimaraes (Portugalia) 0-0

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Olympique Lyon 5 2 3 0 4-2 9

2 Real Betis Sevilla 5 2 2 1 3-2 8

3 Vitória Guimaraes 5 1 2 2 5-3 5

4 HNK Rijeka 5 0 3 2 2-7 3

Grupa J:

Trabzonspor (Turcia) - Apollon Limassol (Cipru) 4-2

Au marcat: Olcan Adin 23, 61, 83, Soner Aydogdu 25, respectiv Abraham Guie Gneki 68, Gaston Sangoy 80 - penalty.

Legia Varşovia (Polonia) - Lazio Roma (Italia) 0-2

Au marcat: Brayan Perea 24, Felipe Anderson 57.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Trabzonspor 5 4 1 0 13-6 13

2 Lazio 5 3 2 0 8-4 11

3 Apollon Limassol 5 1 1 3 4-8 4

4 Legia Varşovia 5 0 0 5 0-8 0

Grupa K:

Anji Mahacikala (Rusia) - FC Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova) 1-1

Au marcat: Alexandru Epureanu 58, respectiv Ismail Isa 52.

Cartonaş roşu: Ricardinho (Sheriff) 90.

Tromso IL (Norvegia) - Tottenham (Anglia) 0-2

Au marcat: Adnan Causevic (autogol) 63, Moussa Dembélé 76.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Tottenham Hotspur 5 5 0 0 11-1 15

2 FC Anji Mahacikala 5 2 2 1 3-3 8

3 FC Sheriff 5 0 3 2 3-6 3

4 Tromso IL 5 0 1 4 1-8 1

Grupa L:

Şahtior Karaganda (Kazahstan) - PAOK Salonic (Grecia) 0-2

Au marcat: Aldin Dzidic (autogol) 54, Stelios Kitsiou 90+2.

AZ Alkmaar (Olanda) - Maccabi Haifa (Israel) 2-0

Au marcat: Nemanja Gudelj 37, Johann Berg Gudmundsson 90+5.

clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 PAOK 5 3 2 0 8-4 11

2 AZ Alkmaar 5 3 2 0 6-2 11

3 Şahtior Karaganda 5 0 2 3 4-8 2

4 Maccabi Haifa 5 0 2 3 4-8 2

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor